Republica Moldova va adera la Mecanismul de protecție civilă al UE | Ana Revenco: „Vrem să consolidăm capacitatea Republicii Moldova ca furnizor de securitate”
-
28 Aprilie 2023 12:52
Înaltul Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul întrevederii cu ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, oficialii au discutat despre aderarea Republicii Moldova la Mecanismul UE de Protecție Civilă. Comisarul european a înmânat fișa de parcurs ministrei Ana Revenco care conține pașii pentru integrarea Republicii Moldova la Mecanism. Acesta înseamnă că cetățenii moldoveni vor beneficia de servicii de protecție civilă la standarde europene. Doar pe parcursul acestui an, prin mecanismul de Protecție Civilă al UE sistemul de securitate și sănătate al R. Moldova a primit ajutoare în valoare de 15 milioane de euro, transmite Radio Chișinău.
Procedura de aderare la Mecanismul UE de Protecție Civilă presupune mai mulți pași, iar R. Moldova este pregătită pentru aceasta, a declarat ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco. Ea și-a exprimat convingerea că R. Moldova va deveni parte a acestei familii de salvatori și pompieri la nivel european, cu suportul statelor membre ale UE:
„Noi sperăm că rezultatele vor fi favorabile, astfel încât să devenim țară membră a mecanismului de protecție civilă europeană cât mai curând. Să consolidăm capacitatea Rep. Moldova drept furnizor de securitate, să consolidăm capacitatea de intervenție pentru siguranța și bunăstarea cetățenilor Rep. Moldova. Astăzi în bilaterala cu domnul comisar, Janez Lenarcic am discutat continuarea suportului necesar pentru creșterea capabilității Rep. Moldova de furnizare a serviciilor de asistență pentru cetățenii Rep. Moldova, dar și pentru vecinii noștri. Vom continua colaborarea pentru a certifica modulele de intervenție în caz de incendii sau în caz de inundații”, a spus Ana Revenco.
Orice stat poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE atunci când o situație de urgență depășește capacitățile sale de răspuns în caz de dezastre.
RepublicaMoldova ar putea să devină membru cu drepturi depline a Mecanismului de protecție civilă, a spus comisarul european pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič. Prin Mecanismul de protecție civilă al UE, Republica Moldova a beneficiat de asistență în mai multe domenii. În contextul crizei refugiaților de război din Ucraina, găzduiți în R. Moldova, Uniunea Europeană a acordat asistență de 38 de milioane de euro anul trecut și 10 milioane de euro în anul curent, a subliniat comisarul European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič.
„Mă refer aici la donații pentru sistemul de sănătate cu echipamente de protecție și sănătate, dar și donații de generatoare. Și cel mai important este că în iunie anul trecut Rep. Moldova a obținut statutul de candidat la UE ceea ce califică Rep. Moldova să participe și la Mecanismul de protecție civilă al UE. Respectiv, în septembrie anul trecut Moldova a depus o cerere pentru integrare, iar astăzi vreau să vă transmit parcursul în care eu sper că timp de câteva luni o să va aducă la masa Mecanismului de protecție civilă al UE ca țară cu drepturi de participare depline”, a declarat Janez Lenarčič.
Cu prilejul vizitei comisarului Janez Lenarcic, au fost donate generatoare de curent electric din rezerva strategică rescEU.