Republica Moldova și România continuă să-și intensifice colaborarea transfrontalieră
-
01 August 2017 17:33
Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Direcția Generală a Vămilor din România continuă să-și intensifice colaborarea transfrontalieră, prin coordonarea acțiunilor menite să asigure un control expeditiv pe ambele părți ale frontierei în perioada 01 – 31 august a.c.
Potrivit datelor statistice deținute, luna august reprezintă perioada cu cele mai mari valori de trafic la frontiera moldo-română, fluxul traversărilor de unități de transport înregistrând o creștere de peste 20%.
Măsurile sunt prevăzute de Planul comun de acțiuni aprobat de către Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, coordonator al activității structurilor vamale, Nicolae Pietrăreanu.
Setul de acțiuni, elaborat la inițiativa Serviciului Vamal al Republicii Moldova, prevede redistribuirea numărului de colaboratori vamali în cadrul ambelor administrații vamale, utilizarea tuturor arterelor de control, precum și sincronizarea acțiunilor cu reprezentanții structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră.
În vederea asigurării unui schimb operativ de informații, documentul mai stabilește și desemnarea persoanelor de contact care vor face parte din
grupurile comune de analiză de risc, fiind astfel eficientizată activitatea de efectuare a controlului vamal în baza principiului
selectivității.
Menționăm că Serviciul Vamal a identificat o serie de măsuri orientate spre accelerarea traficului transfrontalier în perioadele cu valori mari de trafic. Astfel, în cazul atestării unui flux sporit, numărul angajaților și echipamentelor de control este suplinit, iar controlul vamal este efectuat inclusiv de către șefii posturilor vamale și adjuncții acestora.
Totodată, fraudele vamale depistate de către inspectorii din prima linie urmează a fi preluate de către specialiști din cadrul subdiviziunilor specializate, care vor fi prezenți în post în regim 24/7, astfel încât să fie exclus riscul tergiversării controlului vamal din cauză că inspectorul de pe pistă este implicat în documentarea fraudei consemnate.
O altă măsură de fluidizare a traficului, introdusă de către Serviciul Vamal, se referă la lansarea, din data de 19 iulie 2016, a Coridorului Verde la patru dintre cele mai solicitate posturi vamale: Sculeni, Leușeni, Giurgiulești și Tudora. Prin urmare, cetățenii care nu dețin bunuri ce necesită a fi declarate pot opta pentru Coridorul Verde, în timp ce Coridorul Roșu este destinat persoanelor care transportă mărfuri care presupun achitarea taxelor vamale aferente.
De asemenea, este de menționat că Serviciul Vamal a demarat deja proiectul de extindere și modernizare a celor mai tranzitate posturi vamale, precum și dotarea acestora cu echipamente performante de control. Necesitatea acestor investiții este impusă de constrângerile de infrastructură existente actualmente în raport cu fluxul transfrontalier care a sporit semnificativ odată cu liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, precum și după introducerea amendamentelor care permit traversarea frontierei R. Moldova de către cetățenii UE, inclusiv în baza cărților de identitate ordinare.