Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat un Memorandum privind recunoașterea permiselor de conducere
-
05 Februarie 08:53
Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite au semnat un Memorandum de Înțelegere privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere, document care va facilita circulația cetățenilor celor două state.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Memorandumul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere valabile pentru cetățenii aflați temporar pe teritoriul celuilalt stat. De asemenea, documentul permite preschimbarea permiselor de conducere, fără susținerea probelor teoretice și practice, pentru anumite categorii de vehicule, în cazul stabilirii cu scop de reședință, cu respectarea condițiilor legale aplicabile.
Semnarea Memorandumului reflectă nivelul avansat al relațiilor moldo-emiriene și se înscrie în eforturile comune de consolidare a cadrului juridic bilateral. Inițiativa completează alte măsuri menite să faciliteze mobilitatea și contactele interumane dintre cele două state, inclusiv Acordul privind liberalizarea regimului de vize, semnat la 4 august 2025, care oferă beneficii concrete cetățenilor ambelor țări.
Ministerul Afacerilor Externe salută acest pas important, subliniind că el contribuie la aprofundarea parteneriatului bilateral și la dezvoltarea cooperării practice între instituțiile Republicii Moldova și ale Emiratelor Arabe Unite.
Memorandumul a fost semnat de ministra afacerilor interne a Republicii Moldova, Daniella Misail-Nichitin, și de viceprim-ministrul și ministrul de interne al Emiratelor Arabe Unite, A.S. Șeicul Saif bin Zayed Al Nahyan.
Acorduri similare de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere au fost deja încheiate de Republica Moldova cu Irlanda, Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania, iar cu Germania există o înțelegere preliminară sub forma unei Declarații comune de intenție.

