Republica Moldova riscă să intre în recesiune
-
03 Iulie 2013 13:35
Republica Moldova riscă să nu înregistreze creșterea economică de 3% prognozată pentru acest an, sau chiar să intre în recesiune din cauza crizei din zona euro, consideră analiștii economici.
Autoritățile admit că țara va fi afectată de criză mai puternic decât se așteptau, iar guvernul a redus chetuielile pentru că veniturile la buget au fost sub așteptări în primul trimestru.
Economia depinde de situația de pe piețele din Uniunea Europeană și cea din Rusia iar criza din zona euro va afecta și economia Republicii Moldova, consideră analistul economic Vlad Bercu.
În opinia sa va avea de suferit, în primul rând, comerțul, iar cetățenii care lucrează în străinătate vor trimite mai puțini bani acasă. Vlad Bercu crede că este firesc ca, în aceste condiții, Guvernul să reducă cheltueile, însă avertizează că unele decizii, cum ar fi majorarea TVA la produsele agricole și la zahăr, vor influența negativ prețurile, dar și mediul de afaceri.
Expertul Alexandru Fala consideră că există riscul ca și Republica Moldova să intre în recesiune economică, alături de alte țări europene.
Amintim că Guvernul a decis săptămâna trecută să reducă cheltuielile pentru acest an cu aproximativ 400 de milioane de lei din cauză că încasările la buget au fost cu peste 300 de milioane de lei mai mici decât cele programate inițial.
Potrivit Ministerului Finanțelor, Produsul Intern Brut va fi cu aproximativ 3 miliarde de lei mai mic în acest an, în special din cauza reducerii exporturilor. Totodată, pentru a spori veniturile bugetare în anul viitor, executivul a majorat costul licenței pentru jocurile de noroc, pentru comercializarea carburanților, băuturilor alcoolice tari și țigărilor.