Recent s-au împlinit 3 ani de la aprobarea în ședința Parlamentului, pe 8 iunie 2019, a declarației istorice cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova. Votanții Declarației în număr de 61 de deputați și reprezentând trei fracțiuni parlamentare – 35 deputați socialiști, 14 din fracțiunea PAS și 11 din fracțiunea DA, constatau cu îngrijorare că „instituțiile de stat și de drept ale țării au fost capturate”, relevând că toți cetățenii Republicii Moldova „sunt sufocați de corupția endemică, de furturile și privatizările ilicite din avutul public, de controlul total asupra sistemului judecătoresc, exercitat de oligarhie, și de numeroasele atacuri asupra drepturilor și libertăților cetățenești”. Însă această îngrijorare a majorității deputaților Parlamentului nou ales nu era împărtășită și de fracțiunile parlamentare a Partidului democrat (PDM) și a Partidului Șor care, împreună cu deputații neafiliați, nu au votat această declarație.

Oligarhia ca moștenire a sistemului sovietic

Istoria apariției și consolidării regimului oligarhic în Republica Moldava este de lungă durată și defel nu este o invenție pur moldovenească. Demult s-a observat o legitate a procesului de ieșire din socialism a fostelor republici sovietice, care în majoritatea cazurilor s-a produs prin intermediul instaurării în noile state independente a regimurilor politice oligarhice. În Republica Moldova oligarhizarea vieții politice a început imediat după declararea Independenței, chiar dacă la etapa incipientă acest proces încă nu avea un caracter pregnant. Consolidarea puterii politice a oligarhiei a avut loc în primul deceniu al secolului nou și s-a intensificat ca urmare a venirii la guvernare a Partidului Comuniștilor în frunte cu Vladimir Voronin. Defel întâmplător, anume sub aripa protectoare a comuniștilor și a președintelui Voronin s-a născut și și-a crescut mușchii economici cel mai odios oligarh-moldovean, Vladimir Plahotniuc.

Dar nici revoluția twitter, care a adus la înlăturarea de la guvernare a comuniștilor, în 2009, și preluarea puterii politice de către partidele autodeclarate pro-europene, nu a fost în stare să oprească dezmățul oligarhic în viața politică și economică a republicii. Deja pe la mijlocul deceniului doi al secolului în derulare devenise clar că istoria de succes a Republicii Moldova, cum era cu multă arvună caracterizată la acea etapă reforma moldovenească de către partenerii europeni, a luat sfârșit. Încă în august lui 2015, Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, semna un articol pentru New York Times vorbind despre Republica Moldova ca despre „un stat capturat de oligarhi. Înaltul demnitar european avertiza, în 2015, în contextul furtului miliardului, că Republica Moldova se află „la marginea prăpastiei”. Poate fi salvată, a mai scris Jagland atunci, „dar, mai întâi, acest stat capturat trebuie să fie întors cetățenilor”.

Război interoligarhic în loc de război antioligarhic

Însă reacția întremătoare la acest diagnostic politic s-a tărăgănată nepermis de mult. Un întreg ciclu electoral s-a consumat nu pe frontul luptei antioligarhice, ci într-un adevărat război interoligarhic, soldat cu instaurarea dominației politice a regimului Plahotniuc. Drept urmare, s-a produs o denaturare profundă a democrației electorale în Republica Moldova prin coruperea masivă a deputaților când, la 21 decembrie 2015, în mod surprinzător un grup de 14 deputați din PCRM, conduși de Violeta Ivanov, l-au abandonat pe Voronin și s-au alăturat rapid majorității parlamentare condusă de PDM-ul lui Plahotniuc. Procesul de corupție politică a continuat respectiv prin determinarea a 8 deputați PLDM să părăsească partidul și să se alăture nucleului majorități parlamentare PDM. În presă s-au vehiculat sume de sute de mii de euro achitate pentru achiziționarea fiecărui deputat-transfug în tabăra lui Plahotniuc.

Ca urmare, la 11 ianuarie 2016, după o înțelegere cu PL în frunte cu Mihai Ghimpu, Plahotniuc avea deja constituită o majoritate eterogenă și care nu reflecta rezultatul alegerilor din 30 noiembrie 2014, ci era formată din PDM, PL, 14 deputați foști comuniști și opt liberal-democrați disidenți, în total 56 de deputați, suficienți pentru constituirea unei majorități parlamentare.

Urmând logica acaparării oligarhice a puterii, majoritatea parlamentară, încropită prin corupție și șantaj, l-a desemnat pe oligarhul Vlad Plahotniuc aspirant la postul de prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova. Dar aici a intervenit marea surpriză pe nume Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova la acel moment, care a refuzat categoric desemnarea lui Plahotniuc în calitate de candidat la postul de prim-ministru, invocând hotărârea Curții Constituționale din 22 aprilie 2013, care stipula că asupra persoanelor numite în funcții de conducere nu trebuie să planeze dubii sau suspiciuni de integritate ori corupție. Președintele Timofti și-a menținut poziția în pofida Declarației majorității parlamentare, semnată de Marian Lupu (PDM), Mihai Ghimpu (PL), Violeta Ivanov (PSDM) și Ion Bălan (deputați liberal-democrați), care prin aceasta reafirmau poziția majorității parlamentare de susținere a candidaturii lui Vladimir Plahotniuc și făceau „apel către președintele Nicolae Timofti să țină cont de voința exprimată de către majoritatea absolută” din Parlament. Însă președintele Timofti nu a cedat.

Capturarea statului: etapa finală și „eroii”

În așa fel, constituirea regimului oligarhic Plahotniuc s-a făcut prin-un interpus pe nume Pavel Filip, promovat pe post de prim-ministru. Pe parcursul următorilor ani Partidul Democrat, de guvernământ, dominat copios de Plahotniuc, s-a dovedit tot mai avid de control atotcuprinzător, consolidându-și puterea cvasi-absolută. În toamna anului 2015 lui Plahotniuc îi reușește înlăturarea principalului său rival și concurent politic, Vlad Filat, care este arestat și pe seama căruia sunt puse marile delapidări a avuției publice, inclusiv „furtul miliardului”. Peste un an, regimul oligarhic își consolidează și mai mult pozițiile prin promovarea lui Igor Dodon în calitate de președinte al statului, un pro-rus convins și declarat, dependent prin corupere de Plahotniuc. Președintele Igor Dodon a devenit un adevărat cabotin, plasat între influența Moscovei și a regimului Plahotniuc, ținta ironiilor, inclusiv în Rusia, unde s-a deplasat foarte frecvent, fiind acuzat că s-a pus aproape în totalitate în serviciul Moscovei și ajunând până acolo încât a cerut, în Duma de Stat, menținerea trupelor rusești de ocupație în Transnistria.

În scurt timp, regimului îi reușește transformarea Parlamentului într-o instituție decorativă și subordonarea instituțiilor importante ale statului, prin instalarea unor oameni devotați în toate funcțiile-cheie. Se poate spune că PDM-ul a devenit partidul-stat, oarecum tinzând să se prefacă în unul similar celui unic din regimurile totalitare. În ceea ce privește relațiile cu instituția prezidențială, PDM l-a avut ca partener neafișat pe președintele Dodon, iar pentru a camufla acest mariaj politic, recurgea la sprijinul Curții Constituționale aservite, folosind pe scară largă metoda suspendării pe termen scurt a președintelui, cu scopul de a-și impune toate măsurile de întărire a puterii proprii.

În contrapondere cu puterea, opoziția a dat semnalul luptei împotriva statului captiv în stradă, dar și reușind să constituie un bloc electoral din două partide, denumit ACUM. Însă rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 s-au dovedit a fi neconcludente pentru evoluția politică post-electorală a Republicii Moldova. Acestea au permis accederea în noul Parlament a trei forțe politice mari (PSRM, PDM și Blocul ACUM), cu un număr de mandate aproape egal (35, 30 și 26), ceea ce le făceau dependente în perspectiva creării unei coaliții parlamentare majoritare. În această triadă politică incompatibilă avea un cuvânt greu de spus și vectorul rus, care, dorind să-și prezerve influența în Republica Moldova, prin coloana a cincea socialistă, nu era de acord cu o alianță toxică între PSRM și PDM, condus de oligarhul antirus Vlad Plahotniuc, căruia procuratura rusă îi deschisese mai multe dosare penale. Cu atât mai mult occidentalii nu aveau niciun motiv să-i acorde susținere politică regimului oligarhic. În aceste condiții a fost întrunit un consens politic temporar anti-Plahotniuc a opoziției din interiorul țării cu factorii decizionali externi.

Căderea regimului oligarhic

În aceste circumstanțe excepționale, la Chișinău, în 3 iunie 2019, a avut loc o vizită subită a unor înalți emisari ai UE, SUA și Rusiei în componența vicepremierului rus Dmitri Kozak, comisarului european pentru extindere, Johannes Hahn, precum și a directorului Oficiului pentru Afaceri Est-Europene al Departamentul de Stat, Bradely Freden. Cu toate că întrevederile celor trei emisari nu au fost transparente, părerea unanimă subînțeleasă la Chișinău a fost că s-a pus la cale, fie o mediere a formării unei alianțe majoritare cu ajutorul reprezentanților marilor puteri – Rusia, Uniunea Europeană și Statele Unite, fie s-au stabilit liniile generale ale unei guvernări de coaliție. Cert este că evenimentele politice care s-au succedat în zilele imediat următoare aveau să confirme această supoziție.

Fiind nevoit să se conformeze indicațiilor curatorilor săi de la Moscova, președintele Dodon renunță la alianța politică mult timp negociată cu PDM și consemnează o majoritate parlamentară cu blocul ACUM. Simțindu-se trădat, Plahotniuc aplică o scurgere în spațiul public a secvențelor video despre negocierile din culise cu Dodon, în care ultimul apare în ipostaza de corupt și agent al Rusiei, determinând un scandal imens în societate. Urmează o perioadă de șapte zile, respectiv de la 8 la 14 iunie 2019, când în Republica Moldova a existat o dualitate a puterii, lucru unic în istoria sa post-sovietică.

După o săptămână de blocaj politic, instituțional și juridic, timp în care Curtea Constituțională și-a anulat toate deciziile din perioada 7-9 iunie 2019, emise sub presiunea lui Vlad Plahotniuc, aceasta s-a autodizolvat. Consiliului politic național al PDM convocat în ședință, la 14 iunie 2019, și după vizita fulger și întrevederea cu Plahotniuc a ambasadorul american la Chișinău, Dereck J. Hogan, hotărăște retragerea PDM de la guvernare, prin prezentarea demisiei Guvernului Filip. În aceiași zi liderul PDM, Vlad Plahotniuc, părăsește Republica Moldova, semnalând prin aceasta căderea regimului oligarhic pe care îl conducea.

Compromis de socialiști și afectat de lipsa unui concept al PAS

Răsturnarea regimului oligarhic Plahotniuc a deschis calea pentru punerea în aplicarea practică a prevederilor Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova. Realitatea a fost însă mult mai complicată pentru procesul dezoligarhizării statului. La început acest proces a fost compromis de socialiști în frunte cu președintele Dodon. Iar după victoria Maiei Sandu la prezidențialele din 2020 și a partidului PAS la parlamentările din 2021, procesul dezoligarhizării Republicii Moldova s-a ciocnit de lipsa unui concept clar al acestei reforme profunde. S-a mers pe calea jumătăților de măsuri prin imitarea reformei justiției, s-a irosit mult timp prețios, iar împreună cu timpul s-a subțiat și susținerea în societate a PAS. Datorită mimării reformei prin diverse concursuri nereușite de schimbare în funcție a oamenilor, dar nu și a modalității de funcționare a sistemului corupt, a avut de suferit imaginea publică a politicienilor cu pretenții de reformatori. Cum era de așteptat, în aceste condiții reforma justiției, cheia tuturor celorlalte reforme, a început să treneze, iar schimbarea dramatică în rău a conjuncturii economice și geopolitice în lume, a făcut perspectiva reformei justiției și mai problematică.

Lipsa de viziune în aplicarea practică a Declarației privind capturarea statului - un document de importanță politică extremă, a determinat ratarea posibilității de aplicare a unor măsuri extraordinare pentru înfăptuirea reformei în concordanță cu articolul 15 din Convenția Europeană, care permite suspendarea valabilității anumitor dispoziții legale pe teritoriul statului care întrunește condițiile situației extraordinare, pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce le-ar fi dezlegat reformatorilor mâinile și ar fi adus la rezultate rapide în restabilirea legii și ordinii în Moldova. Neaplicarea măsurilor extraordinare a adus la abandonarea de către PAS a unuia din angajamentele sale electorale privind formarea Tribunalului extraordinar anticorupție, în jurisdicția căruia urmau să fie plasate dosarele de mare corupție, dar și cazurile de încălcare a legii de către judecători și procurori. Dacă un asemenea organ de jurisdicție extraordinară ar fi fost creat, nu ar fi fost posibile cazul scandalos Stoianoglo, tărăgănarea dosarului Șor, Bahamas, Dodon și multe altele.

Deschidem al doilea cerc?

Actuala paradigmă de reformare a justiției în Republica Moldova pare a fi copiată de pe modelul de reformă similară din Albania, care durează deja mulți ani și este departe de finalitate. Dacă multiplele crize care s-au abătut peste statul și societatea noastră nu se vor epuiza într-un mod miraculos în timpul apropiat, cu siguranță, actuala echipă din PAS nu vor avea posibilitatea, după următoarele alegeri parlamentare, să-și continue opera reformatoare. La zi, toate sondajele sociologice vorbesc despre victoria la viitoarele parlamentare a partidelor antireformatoare și antieuropene de stânga.

Este ca și o legitate, că lipsa unor succese palpabile a reformelor, creează o atmosferă de delăsare printre mulți reformatori, stimulează tentația de a folosi puterea politică în interese private. În societate tot mai des apar informații despre preluarea schemelor de corupție oligarhice vechi de către noii demnitari, printre care se vehiculează și numele unor fruntași PAS. Aceste zvonuri par cu atât mai întemeiate, cu cât nu există informații exhaustive despre destructurarea schemelor mafiote de rezonanță din timpul lui Plahotniuc, cu atât mau mult despre sentințe judecătorești pe multiple cazuri.

Este evident că eșecul reformelor în justiție echivalează cu apariția pe scena politică a Republicii Moldova a unei oligarhii noi, poftele hrăpărețe ale căreia cu nimic nu se vor deosebi la oligarhia de pe timpurile lui Voronin și Plahotniuc. În aceste condiții, PAS-ului îi rămâne la dispoziție doar soluția creării unui front larg politic de susținere a reformelor europene prin cooptarea la guvernare a reprezentanților politici din afara propriului partid, dar posesori de expertiză și voință politică reformatoare. Insistarea pe egoismul politic de partid va avea consecințe fatale pentru însuși partidul PAS, dar și pentru destinul european al Republicii Moldova.

Sursa IPN.