Republica Moldova, condamnată la CEDO după ce o persoană a fost sancționată de două ori pentru aceeași faptă contravențională

  • 14 Decembrie 2022 14:44
Republica Moldova, condamnată la CEDO după ce o persoană a fost sancționată de două ori pentru aceeași faptă contravențională

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Prigală v. Republica Moldova. Cauza se referă la dreptul reclamantei de a nu fi urmărită sau sancționată de două ori pentru aceeași faptă contravențională.

Potrivit circumstanțelor cauzei, la 26 martie 2010 un inspector în construcții a întocmit un proces-verbal în privința reclamantei, pentru faptul efectuării lucrărilor de modificare și reamenajare în apartamentul său în lipsa unei autorizații de construcție, contrar art. 179 din Codul contravențional. Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău a declarat nul procesul-verbal cu privire la contravenția imputată reclamantei și a încetat procesul contravențional în privința reclamantei. Această hotărâre a devenit definitivă la 13 mai 2010, scrie Bizlaw.md.

În ziua următoare același inspector în construcții a întocmit un nou proces-verbal în privința reclamantei, identic celui din 26 martie, solicitând aplicarea unei amenzi contravenționale în mărime de 150 de euro și demolarea construcției neautorizate. Prin decizia sa, Curtea de Apel Chișinău a recunoscut reclamanta vinovată de comiterea contravenției imputate și a încetat procesul contravențional, din motivul survenirii prescripției răspunderii contravenționale.

Bazându-se pe Articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta s-a plâns în fața Curții de faptul că fusese judecată de două ori pentru aceeași faptă contravențională.

Curtea a notat că Codul contravențional al Republicii Moldova stabilește doar două posibile finalități ale procesului contravențional: tragerea la răspundere contravențională sau încetarea procesului contravențional, iar cea din urmă produce aceleași efecte juridice, indiferent de motivele pe care se întemeiază (lipsa faptei contravenționale, expirarea termenului de prescripție sau alte încălcări procedurale). Potrivit art. 380 din Codul contravențional, încetarea procesului contravențional exclude repetarea unei astfel de proceduri. Guvernul a susținut că în prezenta cauză principiul non bis in idem era inaplicabil, deoarece contravenția ar fi fost una continuă, însă Curtea a considerat că cel de-al doilea set de proceduri nu constituia o reluare a aceleiași proceduri, ci mai degrabă un proces separat, bazat pe aceleași circumstanțe și motive juridice.

Prin urmare, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a Articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, acordând reclamantei 1.200 de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral și 505 euro pentru costuri și cheltuieli.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:2,57 m/s
Wed
12
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău