Republica Moldova a preluat președinția OCEMN
-
12 Decembrie 2014 18:57
Republica Moldova a preluat Președinția Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN) în cadrul celei de-a 31-a reuniuni a Consiliului Ministerial, care a avut astăzi, 12 decembrie 2014, la Salonic, Grecia.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, va îndeplini, în prima jumătate a anului 2015, funcția de Președinte în Exercițiu al organizației și va prezida reuniunile Consiliului de Miniștri ai OCEMN.
În discursul său, ministrul Natalia Gherman a menționat că Republica Moldova, în calitate de stat fondator al Organizației, va continua să susțină toate activitățile sau inițiativele care va avea drept scop îmbunătățirea dialogului regional în beneficiul tuturor statelor din regiunea Mării Negre.
La finele reuniunii, ministrul Natalia Gherman a susținut o conferință de presă cu omologul grec, Evangelos Venizelos, în cadrul căreia a făcut referire atât la obiectivele Președinției Republicii Moldova în cadrul organizației, cât și la situația post-electorală și necesitatea continuării reformelor proeuropene în țara noastră.
În marja reuniunii, ministrul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al Turciei, Mevlüt Çavușoğlu. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce țin de relațiile bilaterale dintre cele două țări și modalitățile de impulsionare a acestora. Șefa diplomației de la Chișinău l-a invitat pe omologul său să efectueze o vizită în Republica Moldova la începutul anului 2015.