Republica Moldova a devenit membru permanent al Rețelei Europene a Inspecțiilor Judiciare
-
16 Decembrie 2025 11:30
Republica Moldova a devenit membru permanent al Rețelei Europene a Serviciilor de Inspecție Judiciară (RESIJ), în urma unei decizii adoptate prin vot unanim în cadrul Adunării Generale a Rețelei de la Paris, Franța.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de inspecție judiciară din mai multe state europene și a avut drept scop consolidarea cooperării internaționale în domeniul responsabilității și integrității sistemelor de justiție.
Pe agenda reuniunii s-au regăsit prezentarea primului bilanț al unui studiu comparativ privind activitatea inspecțiilor judiciare membre, precum și discuții privind perspectivele de dezvoltare ale acestui proiect.
Totodată, Franța și Italia au prezentat rezultatele unor lucrări comune privind utilizarea inteligenței artificiale în activitatea inspecțiilor judiciare, fiind analizate oportunitățile și provocările pe care aceste tehnologii le pot aduce în activitatea de control și evaluare din sistemul judecătoresc, transmite Moldpres.
În cadrul Adunării Generale au fost discutate și programul de activitate al RESIJ pentru următoarele șase luni, precum și perspectivele de cooperare cu Consiliul Europei și Comisia Europeană.
La Adunarea Generală a Rețelei R. Moldova a fost reprezentată de Diana Ioniță, inspector-judecător principal.
Consiliul Superior al Magistraturii a salutat această realizare, subliniind că aderarea deplină la RESIJ va contribui la aprofundarea cooperării europene, la promovarea bunelor practici și la alinierea justiției din Republica Moldova la standardele europene.

