Reporteri fără Frontiere | După puci, Turcia s-a transformat în cea mai mare închisoare din lume pentru ziariști

  • 16 Iulie 2017 10:17
Reporteri fără Frontiere | După puci, Turcia s-a transformat în cea mai mare închisoare din lume pentru ziariști

După lovitura de stat eșuată de acum un an, Turcia s-a transformat în "cea mai mare închisoare din lume pentru profesioniștii mijloacelor de comunicare" ca urmare a politicii de "persecutare a vocilor critice", a acuzat sâmbătă organizația Reporteri fără Frontiere (RSF), informează EFE.

Într-un raport despre cele întâmplate în ultimul an, RSF a denunțat atitudinea administrației președintelui Recep Tayyip Erdogan, "implicat într-o spirală liberticidă fără precedent" care s-a tradus prin închiderea a circa 150 de unități de presă și prin arestarea de ziariști, dintre care mai bine de o sută se află în închisoare.

"Cerem autorităților turce să elibereze imediat toți ziariștii închiși pentru activitatea lor și să restabilească pluralismul anihilat de starea de urgență", a declarat Johann Bihr, responsabil al organizației pentru Europa de Est și Asia Centrală. Bihr consideră că detenția "arbitrară prelungită fără motiv și izolarea deținuților sunt forme de abuz".

Până când se va restabili posibilitatea de a recurge la justiția turcă, RSF solicită Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) să decidă "cât mai repede cu putință" în ceea ce privește denunțurile care îi parvin pentru "a pune capăt acestei tragedii".

În fața inutilității de a recurge la sistemul judiciar turc — despre care RSF apreciază că este "mai politizat ca oricând"—, CEDO pare a fi "ultima speranță a ziariștilor închiși". Pe fondul înmulțirii plângerilor, curtea de la Strasbourg și-a modificat statutul în iunie pentru ca ordinea de preluare a cazurilor să fie "mai flexibilă" și ca să poată examina în regim de urgență unele spețe care provin din Turcia, Rusia sau Azerbaidjan.

RSF a insistat că, prin închiderea fără nicio decizie în justiție a circa 150 de instituții de presă, prin intermediul decretelor emise sub incidența stării de urgență, "pluralismul a fost redus la o mână de ziare hărțuite și cu un tiraj redus". RSF a mai amintit că unii ziariști reținuți după puciul de anul trecut, acuzați că ar avea legături cu predicatorul musulman Fethullah Gulen — pe care autoritățile de la Ankara îl acuză că s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat — riscă pedepse cu închisoare pe viață.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău