Replica lui Igor Dodon referitor la acuzațiile lui Vladimir Voronin privind reparația sediului Președinției
-
07 Februarie 2019 13:12
Președintele Igor Dodon i-a dat un răspuns liderului comunist Vladimir Voronin referitor la mijloacele cheltuite pentru reparația clădirii președinției.
Potrivit agenției INFOTAG, ex-președintele Vladimir Voronin a declarat că banii pentru renovarea clădirii administrației prezidențiale au fost cheltuite irațional. El a declarat că, la modul real, au fost cheltuiți 7,1 milioane de euro, însă Turcia a alocat 10 milioane de euro.
"Trebuie să clarificăm această problemă. Fracțiunea Partidului Comuniștilor intenționează să abordeze această chestiune în Parlament pentru a efectua un audit al Curții de Conturi", a spus Voronin.
Igor Dodon a reacționat cu ironie la această propunere.
"Voronin numai bani are în minte. Probabil, la vârsta lui, ar trebui să se gândească mai mult la pescuit, la suflet. De parcă alte probleme nu sunt. Dar dacă serios, reparația președinției a costat aproximativ 11 mil. euro. Turcii nu au terminat încă reparațiile. Acum se lucrează la ventilație, actul de predare-prime a acestei clădiri încă nu este disponibil. Inițial, era vorba numai de lucrările de reparație, apoi au instalat tot mobilierul, echipamentul suplimentar și așa mai departe. Aceasta este ceea ce ține de clădire", a spus Dodon.
Potrivit lui, nimeni nu a dat niciun ban, toate lucrările au fost efectuate din banii oferiți de Guvernul Turciei, care a desfășurat licitații pentru selectarea companiei.
"Haideți să-l liniștim pe Voronin: nimeni nu a luat bani. Noi le-am dat clădirea ca să facă reparație. Și eu au făcut și ne transmit înapoi clădirea deja reparată. Poate că pe vremea lui reparațiile se făceau altfel, dar eu am cerut din start ca să nu fie niciun fel de transferuri de bani", a menționat Dodon.
El l-a acuzat pe Voronin că nu a reușit să apere clădirea administrației prezidențiale în timpul dezordinilor din 7 aprilie 2009.
Fracțiunea PCRM solicită Parlamentului aprobarea unei decizii prin care să fie efectuat un audit public de către Curtea de Conturi în legătură cu reconstrucția clădirii Președinției, acuzând compania care a efectuat lucrările de mai multe încălcări. Proiectul înaintat de deputații comuniști este pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului de astăzi.