Renato Usatîi spune că îl va provoca pe Igor Dodon la dezbateri în PMAN duminica viitoare
-
30 Octombrie 2020 16:27
Candidatul Partidului Politic Partidul Nostru la alegerile prezidențiale, Renato Usatîi, consideră că pe perioada campaniei electorale țara „a reușit să se trezească” și este sigur că va trece în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Duminica viitoare, după turul întâi, pe 7 noiembrie, îl va provoca pe Igor Dodon la dezbateri în Piața Marii Adunări Naționale, unde acesta „va răspunde pentru tot ce a făcut timp de patru ani”, spune Renato Usatîi. În cadrul unui eveniment de totalizare, la încheierea campaniei electorale, candidatul PPPN a făcut apel către alegători și polițiști – să fie corecți,să fixeze toate ilegalitățile care au loc și „să nu-i permită lui Igor Dodon să cumpere voturile”, transmite IPN.
Renato Usatîi spune că în campania electorală, timp de o lună, a vizitat 27 de raioane, a participat la sute de întâlniri cu oamenii țării și că „a văzut în ochii lor” că el și echipa sa sunt unica speranță pentru majoritatea cetățenilor țării. „Eu vreau cam tot aceea ce vor majoritatea cetățenilor: ruperea sistemului mafiotic. Eu merg în alegeri să rup acest sistem mafiotic”, a adăugat acesta.
Candidatul Partidului Politic Partidul Nostru a făcut apel către cetățenii de peste hotare, care nu vor avea posibilitatea să voteze, să îndemne familia de acasă să meargă la vot. Acesta a promis că, după alegerile prezidențiale, Parlamentul va fi dizolvat și vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. „Coletele nu vor mai fi simbolul celor care muncesc peste hotare”, a promis candidatul, sugerând o viață mai bună pentru toți cetățenii.
„Vreau să fac un apel la toți cetățenii. Să vă gândiți bine când decideți pe cine să votați duminică, la data de 1 noiembrie. Dacă câștigă „culiocul”, rămânem cu „culioace” și cu cel puțin două treimi din țară care nu au ochi să-l vadă. Dacă câștigă Maia Sandu, eu știu că o să fie probleme la tot nordul și în Găgăuzia. Și nu doar. Astăzi Moldova are nevoie de un președinte care va fi președinte pentru toți moldovenii, rușii, ucrainenii, bulgarii și cei din Găgăuzia. E nevoie de un președinte care va fi președinte pentru toți cetățenii țării noastre, indiferent de naționalitate și ce limbă ei vorbesc”, a spus Renato Usatîi.
Alegerile prezidențiale vor avea loc duminică, 1 noiembrie, în cadrul cărora opt candidați luptă pentru fotoliul de președinte.