Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social a fost modificat
-
23 Septembrie 2022 12:51
Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social a fost modificat, astăzi, 23 septembrie, printr-o hotărâre de Guvern.
Majoritatea noilor prevederi vor intra în vigoare de la 1 octombrie 2022.
Modificările operate reprezintă un pas important în reformarea Programului de ajutor social, unul dintre obiectivele vizate fiind stimularea angajării persoanelor apte de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social.
În acest scop, noul regulament prevede că veniturile salariale ale șomerilor sau zilierilor, care se vor încadra în câmpul muncii, nu vor fi luate în considerare la evaluarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului timp de 3 luni consecutive din luna angajării. De asemenea, a fost majorată de la 200 la 500 de lei valoarea ignorării din veniturile salariale pentru fiecare membru al familiei la calcularea venitului global.
O altă măsură constă în reducerea graduală a cuantumului ajutorului social și limitarea duratei aflării în program a familiilor defavorizate, care au în componența sa membri șomeri sau zilieri. Astfel, pentru familiile care au un membru înregistrat ca șomer timp de 7-9 luni, cuantumul lunar al ajutorului social se reduce cu 20%, iar dacă această perioadă este mai mare de 10 luni – cu 40%.
Similar se va proceda și în cazul zilierilor: pentru cei care, în primele 6 luni de la stabilirea ajutorului social, au activat mai puțin de 30 de zile, ajutorul social se va micșora cu 20%, începând cu luna a 7-a, și cu 40% din luna a 10-a, dacă în primele 9 luni au activat mai puțin de 45 de zile.
De asemenea, se mizează pe sporirea numărului de familii cu copii, participante la programul de ajutor social, prin majorarea cu 396 de lei a venitului lunar minim garantat (VLMG) pentru fiecare copil (de la 1022,25 lei la 1418 lei), creșterea suplimentară cu 169 lei a VLMG pentru copiii cu grad sever sau accentuat de dizabilitate și majorarea ignorării din indemnizațiile de îngrijire a copilului de la 200 la 500 de lei la calcularea venitului global al familiei.
Sunt efectuate modificări și la venitul lunar minim garantat al persoanelor cu dizabilități. Diferențierea mărimii acestuia va fi calculată în funcție de gradul de dizabilitate atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Astfel, pentru un adult cu grad sever de dizabilitate, VLMG va fi majorat suplimentar cu cca 273 de lei.
De notat că deciziile emise pentru cererile depuse până la 1 octombrie 2022, a căror perioadă de acordare a acestui drept nu a expirat, vor fi reexaminate în mod automat. Dacă după reexaminare se constată neacordarea dreptului la ajutor social, familiile vor continua să primească suportul financiar în mărimile stabilite până la intrarea în vigoare a noului regulament pentru perioada rămasă, dar cel mult până la 31.03.2023.
Pentru implementarea acestui proiect, în anul 2022 sunt necesare suplimentar cca 50 de milioane de lei din bugetul de stat, prevăzute deja în rectificarea bugetară.