Regiunea transnistreană fără gaz: „Se termină povestea cu „independența” (Revista presei)

  • 12 Octombrie 2022 09:31
Regiunea transnistreană fără gaz: „Se termină povestea cu „independența” (Revista presei)

Ziarul de Gardă scrie despre „Prima ședință de judecată de la CSJ în dosarul „kuliok” și are detalii despre completul de judecători. Prima ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, este programată pentru data de 17 octombrie la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat. Procurorul care conduce grupul de urmărire penală în acest dosar, Petru Iarmaliuc, a declarat pentru Ziarul de Gardă, că ședința va fi publică. Completul de judecători care va examina cauza penală este format din trei magistrați – Anatolie Țurcan, Vladimir Timofti și Ghenadie Plămădeală.

Cele mai importante subiecte ce au vizat regiunea transnistreană în luna trecută le găsiți în buletinul informativ – Crede, dar verifică, pe care-l găsiți pe portalul Zona de securitate. Găsiți aici cazul activistului condamnat de regimul de la Tiraspol pentru drapelul ucrainean. Victor Pleșcanov, locuitorul orașului Tiraspol ce a arborat drapelul ucrainean în luna martie, a fost condamnat pe 26 septembrie la 3 ani și două luni de privațiune de libertate.

Regiunea transnistreană fără gaz: „Se termină povestea cu „independența” – alt subiect abordat de aceeași publicație. Regiunea transnistreană a existat în tot acest timp datorită pompării din partea Gazprom a gazului gratuit, iar oamenii din stânga Nistrului nu au achitat niciodată prețul real pentru gaz sau energie electrică. Acum când planează pericolul ca Republica Moldova să rămână fără gaz, jurnaliștii de la Zona de securitate au încercat să afle ce se va întâmpla cu enclava separatistă. Potrivit expertului în energetică, Sergiu Tofilat, dacă acest scenariu ar fi fost posibil se întâmpla încă anul trecut, când Moldova s-a ciocnit cu criza gazelor, dar scopul rușilor este în continuare să aibă contract cu transnistrenii, ca să poată deconecta Moldova, dar să livreze în continuare Transnistriei. Pentru malul stâng lipsa gazului gratuit ar putea provoca o criză umanitară, de această părere sunt experții Sergiu Tofilat și Victor Parlicov. „Dacă se sistează livrarea de gaz în stânga Nistrului se termină povestea cu iluzia independenței regiunii transnistrene pentru că gratuit nimeni nu o sa mai livreze gaz în stânga Nistrului”, consideră Victor Parlicov, fostul director ANRE.  

Bombardamentele rusești din Ucraina aruncă din nou Moldova într-o dependență 100% față de gazele rusești și energia electrică transnistreană, scrie G4media. Republica Moldova va funcționa din nou 100% cu energie electrică din regiunea separatistă transnistreană, produsă de centrală termo-electrică  Moldgres de la Cuciurgan, după ce Ucraina a decis sistarea livrărilor de energie electrică către Republica Moldova din cauza bombardamentelor ruse asupra infrastructurii energetice ucrainene. Din punct de vedere tehnic, Republica Moldova este conectată la sistemul electric al UE denumit ENTSO-E și poate primi energie electrică prin intermediul acestuia, problema fiind însă de preț, în condițiile în care centrala de la Cuciurgan oferă prețuri de dumping la energia electrică de circa 59,9 de dolari americani per MWh.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău