Regiunea Sumî / Aproximativ 300 de militari ruși ar fi refuzat să execute ordinul superiorilor și au părăsit câmpul de luptă
-
22 Martie 2022 08:57
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei transmite, marți, că, în raionul Ohtirka din regiunea Sumî, aproximativ 300 de invadatori ruși ar fi refuzat să lupte și au părăsit zona în care au loc ostilități, transmite Rador.
"În raionul Otirka, regiunea Sumî, au fost înregistrate cazuri de nesupunere din partea personalului militar rus. Aproximativ 300 de invadatori au refuzat să execute ordinul de a desfășura ostilități și, împreună cu cele 70 de echipamente militare, au părăsit câmpul de luptă" - a precizat Armata ucraineană.