Regina Elisabeta a II-a celebrează în cadru restrâns aniversarea ascensiunii sale la tron

  • 06 Februarie 2021 18:20
Regina Elisabeta a II-a celebrează în cadru restrâns aniversarea ascensiunii sale la tron

Regina Elisabeta a II-a a celebrat sâmbătă împlinirea a 69 de ani de la ascensiunea sa la tronul Marii Britanii, în intimitate, la Castelul Windsor, din cauza pandemiei de coronavirus, informează DPA, potrivit Agerpres.

"În această zi din 1952, regina a urcat pe tron după moartea tatălui său, regele George al VI-lea", se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al familiei regale.

În ultimele trei decenii, regina s-a deplasat la moșia de la Sandringham din estul Angliei pentru a sărbători Crăciunul împreună cu familia și apoi obișnuia să rămână pe acel domeniu până la aniversarea de la 6 februarie.

Cu toate acestea, pandemia a perturbat tradiția, iar regina a petrecut mare parte din această perioadă la Windsor, împreună cu soțul său, prințul Philip, duce de Edinburgh, și un grup restrâns din cadrul personalului.

Tatăl său, regele George al VI-lea, a decedat la 6 februarie 1953. În acea zi, prințesa Elisabeta la acea vreme, în vârstă de 25 de ani, se afla la mii de kilometri distanță, participând la un turneu în țările din Commonwealth alături de soțul ei, ducele de Edinburgh. Cuplul princiar se afla în Kenya în ziua în care regele a murit în somn, din cauza unui cancer pulmonar, în reședința regală de pe domeniul Sandringham.

Potrivit agenției britanice Press Association, va fi acordată o zi liberă în plus în iunie 2022, când regina va sărbători Jubileul de Platină (70 de ani de la urcarea pe tron).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău