Reducerea termenului de adresare la CEDO va mobiliza reclamanții, expert
-
05 Ianuarie 2022 14:46
Modificarea termenului de depunere a cererilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de la 6 la 4 luni din momentul epuizării căilor de recurs naționale, va mobiliza reclamanții. Termenul redus va intra în vigoare la 1 februarie 2022. Persoana va trebui să decisă mai rapid dacă dorește sau nu să se adreseze la CEDO, a menționat pentru IPN Alexandru Postica, consilier pentru dezvoltare strategică la Promo-LEX.
Este vorba despre o modificare discutată de mai mult timp. „Modificarea în cauză s-a bazat pe o analiză făcută anterior, inclusiv a interesului cetățenilor”, a explicat Alexandru Postica. Un scop urmărit de autorii modificării în cauză este și să se trieze cererile fără șanse în fața Curții Europene.
Este important să se cunoască faptul că termenul de 4 luni se aplică pentru cauzele în care a fost emisă ultima decizie irevocabilă la nivel național, după data de 1 februarie 2022. În cazul în care ultima decizie a fost pronunțată până la 1 februarie, termenul va rămâne de 6 luni, a precizat Alexandru Postica.
Ca și organizație, pe parcursul anilor, Promo-LEX are peste 200 de cereri depuse la Curtea Europeană. „Din experiența Promo-LEX, cetățenii ale căror drepturi au fost încălcate, se adresau către avocați imediat după decizia pronunțată, în vederea formulării unei plângeri la CEDO. Cu foarte puține excepții am examinat cereri care au parvenit în ultimele luni (ale vechiului termen, n.r.), bunăoară în luna a 5-a sau a 6-a. De fapt, nici nu mai aveam timp să scriem cererea dacă cetățeanul se adresa în ultima lună, pentru că elaborarea unei plângeri necesită ceva timp”, a specificat Alexandru Postica.
Expertul de la Promo-LEX vede avantaje în modificarea făcută în textul Convenției. „Această scurtare a terenului de adresare la CEDO bănuiesc că va determina și Curtea să examineze mai rapid cererile. Or, noi cunoaștem că aceste termene oarecum sunt legate: cu cât este mai lung termenul de adresare, cu atât este mai lung termenul de examinare. Aceasta ar putea fi în beneficiul reclamantului”, a remarcat Alexandru Postica.
„Eu nu exclud că pot fi anumite situații în care o persoană, din diverse motive, n-ar putea să se încadreze în noul termen. Dar, reieșind din ultimele experiențe, nu cred că va fi cazul. Pentru că avem o digitalizare a proceselor judiciare. Hotărârile instanțelor se publică online destul de rapid – în decurs de câteva zile sau chiar în aceeași zi decizia este plasată pe site. Deci, cetățeanul ar putea să ia cunoștință, să vadă care sunt argumentele și să ia o decizie cu privire la adresarea sau neadresarea cu o plângere către Curtea Europeană”, a conchis Alexandru Postica.
Reducerea de la 6 la 4 luni a termenului limită în care poate fi sesizată CEDO după epuizarea căilor de recurs naționale s-a făcut prin modificarea articolului 35 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului. Modificarea a fost aprobată prin Protocolul nr. 15, care intrată în vigoare la 1 februarie anul curent, ca urmare a ratificării de către Italia – ultimul stat semnatar al Convenției.