Reacția Partidului Unității Naționale la apelul Mișcării Politice Unirea privind stabilirea unui candidat unic la prezidențiale

  • 03 Iunie 2020 13:44
Reacția Partidului Unității Naționale la apelul Mișcării Politice Unirea privind stabilirea unui candidat unic la prezidențiale

Partidul Unității Naționale (PUN) a luat act de apelul adresat de Mișcarea Politică Unirea privind stabilirea unui candidat comun la alegerile prezidențiale din toamna anului curent.

Potrivit unui comunicat al formațiunii, PUN consideră că nu doar formațiunile unioniste trebuie să-și consolideze forțele, dar și restul celor declarat pro-europene astfel încât victoria asupra regimului Dodon să fie una deplină iar desprinderea de controlul Rusiei să fie ireversibilă. De asemenea, partidul anunță că va analiza în forurile statutare ale partidului apelul Mișcării Politice Unirea și va veni la momentul oportun cu un răspuns argumentat și detaliat precum și cu propuneri care să contribuie la identificarea unor soluții.

„Partidul Unității Naționale consideră că dezideratul reunificării Republicii Moldova cu România, ca proiect de țară, este un proces complex ce implică mai multe etape începând cu promovarea adevărului istoric în rândurile cetățenilor și terminând cu obținerea unor beneficii politice, economice, sociale și de securitate, pe care reîntregirea cu România le-ar oferi tuturor cetățenilor R. Moldova”, se mai arată în comunicat. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Tue
1
Wed
4
Thu
6
Fri
9
Sat
9
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6