Reacția lui Raed Arafat după ce Olivia Steer a declarat că „rujeola nu există”
-
08 Mai 2018 12:04
Secretarul de Stat Raed Arafat a reacționat după ce în mediul online s-au răspândit mai multe informații conform cărora „virusul de rujeolă nu există”, făcându-se referire la o decizie a Curții Supreme din Germania, din 2017. Raed Arafat a explicat pe Facebook că acea decizie nu se referă la existența sau nu a virusului, ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că cine îi prezintă un singur articol științific care deține dovezile asupra existenței virusului rujeolei, acesta primește 100.000 euro.
Informația că „rujeola nu există” s-a viralizat în ultimele zile, după ce bloggerița Olivia Steer, cunoscută pentru lupta împotriva vaccinării, a publicat pe pagina ei de Facebook că „boala ce se credea că ar fi provocată de un virus, dar a cărui existență nu a putut fi dovedită de niciun cercetator/biolog/virusolog/imunolog, în ciuda premiului de 100.000 euro pus în joc, de un biolog neamț. Drept pentru care, în lipsa oricăror probe științifice, Curtea Supremă din Germania a decretat că „rujeola nu există”, iar că vaccinarea s-a făcut din „motive sinistre”.
Secretarul de Stat Raed Arafat a explicat în detaliu întâmplarea la care face referire fosta prezentatoare tv. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență spune că afirmațiile sunt „iresponsabile”, iar „Curtea Supremă din Germania nu a zis niciodată că virusul nu există”.
Mesajul Secretarului de Stat Raed Arafat:
„Revenim la afirmațiile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor împotriva rujeolei.
Mediafax a publicat un punct de vedere prin care se pune la îndoială existența virusului rujeolei! În materialul respectiv există o referință la o decizie a curții supreme Germane din 2017 prin care se pretinde că s-a stabilit faptul că virusul nu există.
Va rog să va informați direct din surse credibile și să nu va lăsați induși în eroare, întrucât cazul respectiv este celebru iar decizia Curții Supreme Germane nu se referă la existența sau nu a virusului ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că cine îl prezintă un singur articol științific care deține dovezile asupra existenței virusului rujeolei, acesta primește 100.000 Euro.
Este cazul Bardens vs. Lanka, prin care Bardens a solicitat acestuia plata sumei întrucât el a înaintat 6 articole științifice care probează existența virusului rujeolei!
Prima instanța a dat dreptate lui Bardens și a ordonat executarea plății sumei de 100.000 euro de către Lanka care a constestat decizia la o curte superioară.
În cadrul curții supreme s-a stabilit că Lanka să nu plătească pentru că este dreptul lui să spună dacă probele înaintate de Bardens sunt satisfăcătoare exigențelor sale, însă Curtea Supremă Germană nu a zis niciodată că virusul nu există.
Mai mult în cadrul procesului s-au folosit și argumente precum faptul că Bardens a prezentat 6 articole care în mod coroborat conțin probele necesare asupra existenței virusului rujeolei iar Lanka a explicat că el a cerut un singur articol care să conțînă toate dovezile, acesta fiind un joc de cuvinte cu dublu înțeles în limba Germană.
Mai multe informații veți găsi la linkurile pe care le voi posta despre acest caz și care va permit să trageți concluziile singuri fără ajutor și manipulări.
Din păcate astfel de manipulare și dezinformare poate costă vieți inocente, inducând părinții în eroare. Vedem cum mor copii nevaccinati când remediul există și nu-l administrăm. Problema nu este numai în România ci în mai multe țări care au luat deja măsuri dure că să prevină decesele.
Nu sunt fan al producătorilor de medicamente însă nici nu putem nega că unele medicamente sunt vitale când sunt folosite corect și la momentul potrivit pentru motivul potrivit. Vaccinarea a salvat sute de mii dacă nu chiar milioane de vieți începând cu secolul trecut, această a făcut posibilă prevenirea unor boli extrem de grave precum poliomielita care încă vedem efectele ei asupra persoanelor care au suferit de această boală cumplită în copilărie.
Acum în anul 2018 se încearcă convingerea părinților că vaciinarea nu este necesară, că este periculoasă și că virusul rujeolei nu există.
În concluzie va rog informați-va corect din surse abilitate dacă aveți dubii asupra vaccinării. Vorbiți cu medicii să va explice despre ce este vorba și de ce trebuie vaccinat un copil la timp. Nu mai ascultați poveștile personale care sunt construite pe cazuri medicale care nu au de a face cu efectul vaccinării.
Da, vaccinul poate avea efecte adverse că orice medicament însă efectele adverse nu includ autismul și altele vehiculate de persoane necunoscătoare chiar dacă ele sunt cu bune intenții uneori. Gândiți-va ce faceți dacă refuzați vaccinarea și copilul d-voastră cade victima unei boli care puteați să o preveniți foarte ușor prin vaccinare!
Știu că iar o să intre toți antivacciniștii să ne spună că nu avem dreptate și că nu este așa cum zicem însă datoria unui medic este să avertizeze și să explice iar obligația d-voastră este să va informați corect înainte de a lua o decizie care să va coste viață copilului dumneavoastră!”