Reacția Kievului la decizia APCE de a reprimi Rusia în organizație

  • 25 Iunie 2019 08:41
Reacția Kievului la decizia APCE de a reprimi Rusia în organizație

Ministerul de Externe de la Kiev a remis un comunicat în care atrage atenția că rezoluția APCE care permite revenirea delegației ruse în organizație, adoptată în noaptea de luni spre marți, este o concesie inacceptabilă făcută Rusiei, stat care, începând cu 2014, desfășoară o agresiune armată împotriva Ucrainei, încălcând grav normele și principiile dreptului internațional, inclusiv statutul Consiliului Europei.

„Slăbirea substanțială a mecanismului de sancționare al APCE, demers prevăzut în această rezoluție, a avut loc pe fondul lipsei unor măsuri constructive din partea Moscovei, care nu și-a îndeplinit obligațiile, precum și al rezoluțiilor APCE aprobate ca răspuns la agresiunea Rusiei" - subliniază MAE ucrainean. Instituția mai menționează că această decizie recentă a APCE este dovada unei abateri de la standardele, principiile și valorile declarate ale Consiliului Europei, ca urmare a presiunii fără precedent și a șantajului financiar din partea Federației Ruse.

„Prin faptul că s-a lipsit de posibilitatea de a aplica sancțiuni mai eficiente, APCE și-a slăbit semnificativ rolul pe care îl are în politica europeană modernă și, apoi, capacitatea sa de a proteja în mod eficient statul de drept, drepturile omului și democrația în toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în Federația Rusă" - mai atrage atenția MAE de la Kiev. "Este păcat că astăzi, când Consiliul Europei marchează 70 de ani de la înființare, Adunarea Parlamentară și-a pierdut autoritatea, organizația nu mai poate juca rolul cu care au înzestrat-o părinții fondatori" - a adăugat Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei.

Potrivit agenției RBC, APCE a votat, în noaptea de luni spre marți, o rezoluție privind revenirea Federației Ruse în organizație, la cinci ani de când a fost lipsită de dreptul de vot, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea. Vicepreședintele Parlamentului ucrainean, Irina Gherașcenko, a avertizat că rezoluția adoptată modifică regulile APCE și complică procedura de aplicare a sancțiunilor, în special împotriva Rusiei. Documentul a fost aprobat cu 118 voturi "pentru", 62 "împotrivă" și 10 abțineri."118 deputați ai acestei organizații au votat ca Rusia să își achite contribuția și să nu pună în aplicare nicio rezoluție a APCE. Banii s-au dovedit a fi mult mai importanți decât principiile. Mulțumim celor 62 de politicieni care au votat împotriva acestei rușini" - a scris pe Facebook Irina Gherașcenko, membru al delegației ucrainene la APCE. Înainte de adoptarea rezoluției, deputații APCE au respins peste 200 de amendamente depuse de partea ucraineană împotriva revenirii delegației ruse în acest organ al Consiliului Europei.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău