Rata medie la depozitele noi atrase în lei s-a diminuat în septembrie

  • 23 Octombrie 2023 09:54
Rata medie la depozitele noi atrase în lei s-a diminuat în septembrie

În luna septembrie, depozitele noi atrase la termen au constituit 3 670,4 milioane de lei, micșorându-se cu 2,3% față de luna august. Depozitele atrase în moneda națională au înregistrat o pondere majoră de 66,6% și au însumat 2 446,1 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de luna precedentă, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.

Rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională s-a diminuat cu 0,23 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 4,29%. Rata medie nominală la depozitele în valută s-a majorat cu 0,01 puncte procentuale, constituind 2,19%.

Din perspectiva termenelor de plasare, cea mai mare pondere a revenit depozitelor cu termene de la 6 până la 12 luni, reprezentând 46,7% din totalul depozitelor la termen. Depozitele persoanelor fizice, atrase la aceste termene, au constituit 39,3% din totalul depozitelor.

Potrivit BNM, depozitele persoanelor fizice au constituit în luna de referință 2 879,9 milioane de lei, în scădere cu 7,1% comparativ cu luna precedentă.

Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele fizice, comparativ cu luna precedentă, s-a micșorat cu 0,31 puncte procentuale până la nivelul de 4,33%. În același timp, rata medie la depozitele atrase în valută s-a diminuat cu 0,14 puncte procentuale și a constituit 2,26%.

În septembrie, comparativ cu luna precedentă, depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice s-au majorat cu 61,6%, iar depozitele în valută s-au diminuat cu 18,9%. Depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice au constituit 500,4 milioane de lei, iar cele în valută – 276 de milioane de lei.

Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele juridice, comparativ cu luna precedentă, s-a majorat cu 0,38 puncte procentuale până la nivelul de 4,17%. În același timp, rata medie la depozitele atrase în valută s-a majorat cu 0,55 puncte procentuale și a constituit 1,93%.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău