Raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului - avizat negativ de comisia parlamentară de profil. Petru Macovei: CA nu-și îndeplinește misiunea de garant al interesului public în audiovizual, așa cum scrie Codul serviciilor media audiovizuale
-
10 Noiembrie 2021 10:49
Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va propune Parlamentului respingerea raportului activității Consiliului Audiovizualului pentru anul 2020. Dezbaterea raportului în comisie a avut loc în lipsa membrilor și a conducerii CA, care au refuzat repetat participarea la ședință. Opoziția a criticat votul, spunând că astfel a fost declanșată procedura de demitere a membrilor autorității de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, transmite Radio Chișinău.
Mai mulți membri ai comisiei au criticat activitatea Consiliului Audiovizualului, acuzând că instituția a avut o atitudine selectivă față de unii furnizori de servicii media, de faptul că multe dintre deciziile autorității în domeniul audiovizualului au fost părtinitoare, că ar fi acordat licențe pe „bandă rulantă” și nu a încurajat producerea de conținut local de către furnizorii de servicii media. Deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc.
„CA nu a creat acel echilibru necesar care să contribuie la dezvoltarea pluralismului. CA nu a solicitat, de fapt, diversificarea programelor audiovizuale în cadrul aceluiași serviciu media. Au apărut doar ceva schimbări în ultima perioadă, când deja s-a văzut că lucrurile se schimbă și au început, în discursurile pe care le țineau la ședințele Consiliului, să vorbească mai mult despre această necesitate.”
Șefa comisiei, Liliana Nicolaescu-Onofrei, spune că majoritatea parlamentară își dorește un Consiliu al Audiovizualului liber de influențele politicului.
„Este clar că ne dorim instituții care să nu fie politizate, așa cum este CA acum, din păcate. Dar se cunoaște foarte bine când, cum și de către cine a fost controlată instituția. Mai mult decât atât, prin analogie și cu alte instituții ale statului, cred că și aici ceea ce s-a încercat a fost promovarea oamenilor responsabili din cadrul partidelor care să meargă și să promoveze mai departe anumite priorități. Noi spunem foarte clar că e nevoie de profesioniști.”
De cealaltă parte, opoziția consideră că actuala majoritate parlamentară dorește să reducă la tăcere atât autoritatea în domeniul audiovizualului cât și compania publică „Teleradio-Moldova”.
„S-a lucrat 20 de ani la acest Cod al serviciilor media audiovizuale. Dumneavoastră îl schimbați într-o noapte și într-o noapte vreți să schimbați componența CA și conducerea TRM. Ceea ce se întâmplă acum este, de facto, un căluș la gură și pentru CA, și pentru „Teleradio-Moldova”, a menționat deputata BCS Adela Răileanu.
Experții media cred, însă, că reproșurile formulate, în Parlament, la adresa Consiliului Audiovizualului sunt justificate. Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente.
„Consiliul Audiovizualului nu-și îndeplinește misiunea de garant al interesului public în audiovizual, așa cum scrie Codul serviciilor media audiovizuale, fie că ei vin din politic sau din afara politicului. Eficiența CA este absolut catastrofală și din punctul ăsta de vedere consider că aprecierea dată de către Parlament este una corectă. Sper foarte mult că actuala guvernare va avea diligența să selecteze oameni care vor aplica legea indiferent de cine sunt patronii furnizorilor de servicii media audiovizuale, fie că ei vin din politic sau din afara politicului.”
Raportul activității Consiliului Audiovizualului urmează să fie dezbătut la una din ședințele viitoare ale Parlamentului. Reamintim că, recent, majoritatea PAS a adoptat o serie de amendamente la Codul serviciilor media audiovizuale, care prevăd readucerea Companiei publice „Teleradio Moldova” sub control parlamentar și instituirea unui nou mecanism de demitere a membrilor Consiliului Audiovizualului. Mai mulți experți și furnizori de servicii media au criticat amendamentele, spunând că acestea le oferă posibilități exponenților puterii în stat să controleze activitatea respectivelor instituții media.