Raport Promo-LEX: Organizația constată lipsa pe pagina web a Parlamentului a cel puțin 6 rapoarte ale autorităților publice pentru anul 2022 și a 8 rapoarte pentru anul 2023

  • 04 Septembrie 2023 14:55
Raport Promo-LEX: Organizația constată lipsa pe pagina web a Parlamentului a cel puțin 6 rapoarte ale autorităților publice pentru anul 2022 și a 8 rapoarte pentru anul 2023

Promo-LEX a constatat lipsa pe pagina web a Parlamentului a cel puțin 6 rapoarte a autorităților publice pentru anul 2022 și respectiv 8 rapoarte pentru anul 2023. Acestea fie nu au fost publicate, sau în general nu au fost prezentate legislativului. În cazul unor autorități, cum sunt Serviciul de Informații și Securitate, Agentul guvernamental și Cancelaria de Stat se constată lipsa consecutivă a unor categorii de rapoarte pentru anii 2021-2023, se arată într-un comunicat al Promo-LEX.

Pe pagina web a Parlamentului au fost publicate 40 de rapoarte ale instituțiilor publice pentru anul 2022 și 41 pentru anul 2023. Atragem atenția că circa 19% din rapoarte au fost prezentate cu întârziere pentru anul 2022 și aproximativ 10% pentru 2023, la situația din 31 iulie curent.

În concluzie, prin publicarea pe pagina web, Parlamentul a asigurat accesul la informația din rapoartele instituțiilor supravegheate. Totuși, în privința obligației de prezentare în plen a rapoartelor, observăm că aceasta a fost respectată în proporție de 56%. De reținut că Regulamentul Parlamentului prevede condițiile de prezentare doar a raportului anual de activitate a Guvernului și a rapoartelor Curții de Conturi, iar despre obligația și termenele de prezentare a rapoartelor altor instituții se poate afla doar prin consultarea prevederilor legislației de profil.

Precizăm că datele prezentate mai sus au fost colectate și analizate în contextul elaborării de către Promo-LEX a celui de-al doilea Raport de monitorizare a Parlamentului în perioada 2022-2023. Raportul urmează să fie publicat în toamna acestui an.

Amintim că, în perioada 2021 – 2025, Promo-LEX și-a propus să monitorizeze activitatea Parlamentului Republicii Moldova, în special din perspectiva transparenței, legalității și eficienței procedurilor, în cadrul Programului „Democrație, Transparență și Responsabilitate” susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Scopul monitorizării este de a spori transparența instituției, de a contribui la îmbunătățirea procedurilor legislative și de a consolida interacțiunea dintre deputați și cetățeni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău