Raport Expert – Grup: Pe parcursul celor 30 de ani de independență, Republica Moldova nu s-a realizat din perspectivă de țară, stat și națiune

  • 23 Noiembrie 2021 12:20
Raport Expert – Grup: Pe parcursul celor 30 de ani de independență, Republica Moldova nu s-a realizat din perspectivă de țară, stat și națiune

Pe parcursul celor 30 de ani de independență, Republica Moldova nu s-a realizat din perspectivă de țară, stat și națiune. Nu a reușit să facă un salt cu adevărat calitativ în evoluția sa, iar problemele fundamentale ce țin de dezvoltarea țării (instituții slabe, guvernanță defectuoasă, economie vulnerabilă, dependență energetică completă, mediu înconjurător poluat, protecție socială ineficientă) au perpetuat, constată „Raportul de stare a țării”, realizat de economiștii de la Expert-Grup, care face o analiză a evoluției Republicii Moldova pe parcursul celor trei decenii de independență, transmite Radio Chișinău.

Principalele vulnerabilități, identificate de experți, care nu au fost soluționate până astăzi sunt erodarea capitalului uman, subdezvoltarea tehnologică și vulnerabilitățile structurale.

Astfel, pe parcursul perioadei de tranziție, economia Republicii Moldova a fost afectată în mod repetat de diferite șocuri negative, fapt ce a subminat în mod fundamental dinamica de dezvoltare economică și tranziția deplină la o economie de piață funcțională, bazată pe un model durabil de creștere economică. Experții consideră că devalizarea bancară care a culminat în 2014 a fost principalul șoc la care a fost expusă Republica Moldova în această perioadă.

În consecința eșecurilor și a erorilor guvernărilor de până acum, cetățenii și mediul de afaceri nu au încredere în instituțiile statului, ceea ce duce la migrație, corupție și evaziune fiscală. Guvernul cunoaște acest lucru și intenționează să lucreze pentru a asigura reformele necesare care să schimbe starea de lucruri, a declarat premierul Natalia Gavriliță.

Evident că avem de muncit pentru a câștiga încrederea oamenilor în stat, în instituții, în guvernare. Aici văd rolul reformelor în justiție și al combaterii corupției drept unul central. Este o prioritate majoră a guvernului nostru”.

Experții consideră că modernizarea sistemului educațional trebuie să fie una dintre principalele priorități și preocupări ale guvernării. De asemenea, stratul trebuie să identifice soluții pentru recuperarea decalajului tehnologic, creșterea productivității muncii, consolidarea securității energetice. Analistul economic Valeriu Prohnițchi, unul dintre autorii studiului.

Din punctul de nostru de vedere modernizarea sistemului educației este o arhi-prioritate pentru Republica Moldova. Aici, noi credem că reforma sistemului educațional trebuie să înceapă cu reforma sistemului de pregătire a învățătorilor și pedagogilor. Înainte de a simplifica și de a face mai relevantă curriculum școlar, trebuie scuturată bine curriculum în universitățile și colegiile pedagogice”.

Raportul de stare a țării 2021 constată că Republica Moldova a ratat aproximativ 16,5 miliarde de dolari creștere economică în perioada de independență, iar printre principalele obstacole au fost corupția și eșecurile de guvernare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău