RAPORT: Situația clădirilor de patrimoniu din Chișinău este critică

  • 19 Noiembrie 2012 14:02
RAPORT: Situația clădirilor de patrimoniu din Chișinău este critică

Monumentele și clădirile de patrimoniu din Chișinău sunt în pericol, din cauza ingnoranței și corupției autorităților publice locale și centrale, avertizează Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.

Un exemplu în acest sens ar fi construția unui hotel pe strada Sciusev 52, în locul unei clădiri de patrimoiniu, cu grave încălcări ale legislației în vigoare. Autoritățile locale resping însă aceste acuzații.

Un raport al unui grup de experți europeni, citat de directorul Agenției Monumentelor, Ion Ștefăniță, arată că situația clădirilor de patrimoniu din Capitală este critică. Multe dintre ele ar fi utilizate neadecvat sau sunt lăsate de proprietari să se deterioreze. O serie de monumente de arhitectură ar putea să dispară din peisajul Chișinăului în cel mult un deceniu, a menționat Ion Ștefăniță, cu referire la concluziile formulate de experți europeni.

Avocații Agenției Monumentelor susțin că un exemplu în acest sens este construcția unui hotel pe strada Scisev 52 din Capitală,  ridicat, cu grave încălcări, pe locul unei vechi case de patrimoniu, de importanță națională. Ultima hotărâre pronunțată în acest caz de Curtea Supremă de Justiției, a dat câștig de cauză companiei de construcții. Potrivit avocatului Violeta Gașițoi, deși direcția Cultură a Primăriei Chișinău a anulat actele prin care se aproba construția hotelului, acest document nu a fost prezentat în instanță de către jurista Primăriei.

Pe de altă parte, jurista Primăriei, Diana Gurschi, susține că a prezentat în instanță toate actele, iar Ministerul Culturii a dat aviz pozitiv acestui proiect, după care și l-ar fi retras.

Pe 21 noiembrie, Curtea Supremă de Justiției va reexamina această cauză. Foștii locatari ai casei de pe strada Sciusev 52 au acționat Republica Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Din cele aproape 1000 de monumente de importanță națională și locală din Chișinău, aproximativ 90 au fost demolate în ultimele două decenii. Majoritatea sesizărilor Agenției Monumentelor au fost respinse de Procuratură, fără să fie inițiate dosare penale.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău