RAPORT: Școlile românești din stânga Nistrului sunt pustii
-
04 Februarie 2013 18:44
Numărul elevilor din cele opt școli românești din stânga Nistrului a scăzut considerabil în ultimii ani, se arată într-un raport al OSCE, făcut public, luni, 4 februarie.
Dacă în anul didactic 1998–1999 în aceste instituții studiau peste 5600 de elevi, în prezent acolo învață 1800 de copii. Misiunea OSCE recomandă depolitizarea conflictului legat de aceste instituții și înregistrarea școlilor cu predare în limba română de către autoritățile separatiste, ca soluție temporară.
Misiunea OSCE în Moldova recomandă depolitizarea conflictului legat de actvitatea acestor școli. Progresul privind problema școlilor ar contribui la rezolvarea problemelor ce afectează viața de zi cu zi a oamenilor, a declarat ambasadoarea Jennifer Brush, Șefa Misiunii OSCE în Moldova, potrivit unui comunicat al instituției. Jennifer Brush a subliniat că pentru acest lucru sunt necesare concesii din ambele părți, astfel încât să fie protejat dreptul copiilor de a-și alege limba de instruire.
Astfel, Misiunea OSEC propune, înregistrarea și licențierea, printr-o procedură simplificată, a acestor școli de către autoritățile transnistrene, în calitate de “instituții de învățămînt generale nestatale”, adică școli private, fără a se efectua atestarea și acreditarea acestora. Acestă recomandare i-a pus în gardă pe directorii liceelor românești. În opinia Eleonorei Cercavschi, directoarea liceului ”Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, acest lucru ar putea pune în pericol școlile cu predare în limba română.
De asemenea, OSCE sugerează autorităților de la Tiraspol să asigure pentru școlile în cauză aceleași tarife la întreținere ca și pentru școlile administrate de Transnistria și să scutescă de taxe vamale bunurile destinate acestor instituții.
Totodată, autoritățile de facto ar trebui să faciliteze identificarea unor clădiri corespunzătoare pentru școlile românești și să permită întoarcerea liceelor teoretice “Ștefan cel Mare și Sfânt” și “Mihai Eminescu” din Doroțcaia și Cocieri la Grigoriopol și Dubăsari.
În raportul OSCE arată că autoritățile separatise pun diminuarea continuă a numărului de elevi din școlile românești pe seama unui interes scăzut față de acestea. Pe de altă parte, Ministerul Educației al Republicii Moldova și directorii școlilor afirmă că motivul principal îl reprezintă închiderile forțate și intimidările din trecut, care i-au determinat pe unii părinți să-și educe copii în alte instituții.