Radu Burduja: „Atât Ucraina, cât și noi trebuie să ne facem bine temele pentru acasă. Ucraina a înțeles aceste lecții dureros, iar din 2014 a început să-și consolideze capacitățile de apărare”
-
09 Ianuarie 15:05
Fiecare stat trebuie să dețină capacitatea de apărare necesară pentru a supraviețui, pentru a-și păstra independența și suveranitatea, iar R. Moldova trebuie să-și facă bine temele la acest capitol. Ucraina a înțeles aceste lecții dureroase încă din 2014, constată experții în cadrul dezbaterii la tema „Falimentul Memorandumului de la Budapesta”, organizată de Agenția IPN, transmite Radio Chișinău.
În 2024 se împlinesc 30 de ani de la semnarea Memorandumului de la Budapesta, prin care Ucraina a renunțat la armele nucleare în schimbul garanțiilor de securitate, care însă nu au fost respectate de către una dintre părțile semnatare – Rusia. Moscova a avut mereu standarde duble, inclusiv în raport cu R. Moldova, a subliniat în cadrul dezbaterii istoricul Ion Negrei.
„Una dintre aceste părți semnatare este Rusia, deoarece venea cu standarde duble: recunoștea pe de o parte, dar cu pretenții de stăpânire asupra spațiului ex-sovietic. Lucru pe care l-a exprimat de nenumărate ori, nu doar în cazul Ucrainei, dar și în privința altor state din spațiul Uniunii Sovietice, inclusiv Rep. Moldova, (...) nerecunoscându-se, în felul acesta dreptul la suveranitate, independență și la organizarea statală a altor popoare, independente. Ucraina nu doar că a fost atacată cu arme convenționale și amenințată cu cele nucleare. Arma nucleară care a fost cedată de Ucraina astăzi este dislocată pe teritoriul Ucrainei, în Crimeea. Ba mai mult, ea este adusă la hotar cu Ucraina, pe teritoriul Belarusiei. În felul acesta, situația de securitate care se aștepta să fie oferită Ucrainei, ea nu este respectată”, a spus Ion Negrei.
Fiecare stat trebuie să dețină capacitatea de apărare necesară pentru a păstra independența și suveranitatea. La fel, Rep. Moldova trebuie să își consolideze capacitatea de apărare, a subliniat fostul secretar de stat în cadrul Ministerului Apărăii, Radu Burduja, directorul Institutului Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței:
„Fiecare stat trebuie să dețină capacitatea de apărare necesară pentru a-și păstra independența și suveranitatea sau dacă este un stat mic și nu poate să-și consolideze capacitatea, să construiască alianțele și parteneriatele necesare ca aceasta să fie garantate. Însă, există clișeele vor fi respectate aceste angajamente, vor fi respectate aceste garanții, care este costul unei agresiuni militare, care e costul țărilor mari pentru a apăra un stat mai mic precum este Ucraina, precum e Rep. Moldova. De aceea, atât Ucraina, cât și noi trebuie să ne facem bine temele pentru acasă. Ucraina le-a înțeles aceste lecții dureros. Din 2014 a început să-și consolideze capacitățile de apărare”.
Fostul secretar de stat a mai subliniat că securitatea Republicii Moldova depinde în mare parte de capacitatea Ucrainei de a rezista pe câmpul de luptă și de a ieși învingătoare din acest război.