Radu Albot a debutat cu o victorie la turneul ATP de la Montreal
-
07 August 2019 09:43
Debut în forță pentru Radu Albot la turneul ATP Masters 1000 de la Montreal (Canada), transmite IPN.
Tenismenul moldovean, locul 39 mondial, l-a învins în două seturi pe francezul Gilles Simon, numărul 34 mondial, scor 6-4, 6-2. Partida a durat o oră și 37 de minute.
În această seară, Albot îl va întâlni pe argentinianul Guido Pella, locul 24 mondial. În caz de victorie, Radu ar putea să joace cu favoritul competiției, Rafael Nadal.
Radu Albot a concurat și la dublu alături de rusul Karen Khachanov, locul 8 mondial. Ei însă au cedat perechii John Peers - Henri Kontinen, scor 7-6, 2-6, 13-15.