R. Moldova va primi un grant din partea Comisiei Europene pentru reabilitarea drumului de acces PTF Galați – Giurgiulești – Reni

  • 17 Iulie 19:18
R. Moldova va primi un grant din partea Comisiei Europene pentru reabilitarea drumului de acces PTF Galați – Giurgiulești – Reni

Comisia Europeană a selectat 134 proiecte de infrastructură de transport pentru a primi granturi UE în valoare de peste șapte miliarde de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Printre țările care vor primi finanțare este și Republica Moldova, pentru reabilitarea drumului de acces la  PTF Galați – Giurgiulești – Reni, transmite MOLDPRES.

În luna ianuarie curent, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a depus dosarul pentru reabilitarea drumului de acces la  PTF Galați – Giurgiulești – Reni și construcția drumului de ocolire a satului Giurgiulești cu dotarea unei parcări pentru camioane.

„Acest segment de drum se află într-o stare deplorabilă și este un obstacol pentru șoferi. Drumul va fi extins la patru benzi și va fi reabilitat conform standardelor europene. Va fi construit un drum nou, de aproximativ 3,15 km care o să ocolească satul Giurgiulești. În așa fel, toate mașinile de mare tonaj care merg spre port sau spre PTF, vor ocoli satul. Locuitorii din Giurgiulești vor scăpa de poluare fonică și de mediu, iar șoferii vor ajunge mai repede la destinație.  Tot aici, va fi construită și o parcare pentru camioanele care așteaptă să treacă vama. Costul total al proiectelor de infrastructură este de 15 570 000 de euro, iar 50% din valoare (adică  7 785 000.00) va fi acoperită de către Uniunea Europeană prin CEF”, explică MIDR.

Secretarul de Stat în domeniul infrastructurii rutiere, Nicolai Mîndra, a fost prezent zilele acestea la Bruxelles, unde a participat la cea de-a 33 Reuniune a Comitetului de transport al Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF).

Mecanismul pentru Interconectarea Europei este cel mai important instrument al UE pentru sprijinirea proiectelor de infrastructură transeuropeană. Banii oferiți de UE sunt destinați pentru proiecte de infrastructură, modernizări și îmbunătățiri pe rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), care implică transportul feroviar, căile navigabile interioare, porturile maritime sau fluviale, și infrastructura rutieră.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
35,52
Cer senin
Umiditate:13 %
Vint:7,72 m/s
Sat
22
Sun
25
Mon
26
Tue
26
Wed
24
Arhivă Radio Chișinău