R. Moldova, una dintre țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice. În ultimii 130 de ani, temperatura medie anuală a crescut cu peste 1,2°C

  • 06 Decembrie 2023 09:19
R. Moldova, una dintre țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice. În ultimii 130 de ani, temperatura medie anuală a crescut cu peste 1,2°C

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a participat la masa rotundă la nivel de miniștri ai Comunității Energetice, organizată în cadrul conferinței anuale ONU privind schimbările climatice, COP28, ce se desfășoară în Emiratele Arabe Unite, relatează serviciul de presă al Ministerului Energiei.

Republica cu Moldova este una dintre țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice, în ciuda faptului că are o contribuție minoră la nivelul emisiilor globale a gazelor cu efect de seră. Pierderile anuale provocate de schimbările climatice se ridică la 2,13% din Produsul Intern Brut.

În ultimii 130 de ani, temperatura medie anuală în Republica Moldova a crescut cu peste 1,2°C. Drept urmare, secetele, inundațiile de proporții, valurile de căldură, ploile torențiale și alte fenomene climaterice extreme au devenit tot mai frecvente.

La masa rotundă au fost evaluate progresele înregistrate până în prezent în construirea unei guvernanțe în domeniul climei și al energiei în cadrul părților contractante la Comunitatea Energiei în conformitate cu obiectivele energetice și climatice ale UE pentru 2030. Printre obiectivele discutate sunt reducerea, până în 2030, a emisiilor de gaze cu efect de seră ale UE cu 55% față de nivelurile înregistrate în 1990, reducerea consumului final de energie cu cel puțin 11,7 % față de previziunile privind consumul de energie estimat pentru 2030 și o cotă a energiei regenerabile de 45% din consumul final. La eveniment a participat și Comisara europeană pentru energie, Kadri Simson, directorul secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkowski, și alți oficiali.

Obiectivele ambițioase ale Republicii Moldova de decarbonizare a sectorului energetic către anul 2050 au fost subiectul discutat de ministrul Victor Parlicov în cadrul întrevederii cu directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol. Potrivit recentului raport World Energy Outlook 2023 al AIE, pentru a reuși menținerea încălzirii globale în limitele a 1,5 °C este nevoie de un acord global și acțiuni care să ducă la triplarea capacității globale de producere a energiei din surse regenerabile, dublarea ratei de îmbunătățire a eficienței energetice, reducerea cu 75% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) de către companiile din domeniul petrolului și gazelor naturale și altele.

La întrevederea cu Ambasadoarea Canadei pentru schimbări climatice, Catherine Stewart, ministrul Energiei a discutat, printre altele, agenda de decarbonizare și oportunitățile de cooperare bilaterală și multilaterală în domeniu. Republica Moldova a primit invitația de a adera la Powering Past Coal Alliance, lansată de Marea Britanie și Canada.

Victor Parlicov a exprimat interesul de a adera la aceata, la fel cum am aderat si la multiple alte initiative care vizeaza decarbonizarea: triplarea capacitatilor de producere a energiei din surse regenerabile, dublarea finantarii programelor de eficienta energetica, triplarea volumului de producere a energiei nucleare, etc.

Pentru a păstra planeta în condiții bune de trăit, țările lumii s-au angajat să mențină încălzirea globală sub 2°C, dar țintind 1,5 °C, iar pentru aceasta către anul 2050 statele urmează să devină neutre climatic, adică să elimine din atmosferă atât CO2 cât emit.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:5,66 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
18
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău