R. Moldova se retrage din Adunarea Interparlamentară a CSI. Proiectul, votat în prima lectură

  • 07 Iulie 2023 18:43
R. Moldova se retrage din Adunarea Interparlamentară a CSI. Proiectul, votat în prima lectură

Legislativul a votat în prima lectură denunțarea Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente (AIP CSI), adoptată la 26 mai 1996, cu votul a 55 de deputați. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a criticat inițiativa guvernării, insistând că acordul trebuie păstrat, în timp ce deputații fostului partid Șor, declarat neconstituțional, au boicotat ședința.

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ruslan Bolboceanu, a declarat în plen că Republica Moldova a semnat Convenția menționată la 23 octombrie 1997, aceasta intrând în vigoare pe 2 iunie 1998.

Principalele direcții de activitate sunt protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, monitorizarea dezvoltării democrației și  drepturilor electorale, precum și lupta cu noile amenințări și provocări de securitate.

Propunerea de denunțare a Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a CSI aparține Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, întrucât Republica Moldova nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale AIP CSI, precum și în contextul declarației ferme a țării noastre de a urma vectorul european. În același timp, țara noastră menține relații interparlamentare cu statele membre AIP CSI la nivel bilateral, inclusiv pe linia grupurilor de prietenie.

De menționat că, în contextul politic din regiune, de la începutul acestui an, conducerea Parlamentului n-a aprobat nicio participare la evenimentele AIP CSI. Republica Moldova urma să achite în acest an o cotizație de membru în valoare de 5,8 milioane de lei. Denunțarea convenției nu va afecta drepturile și obligațiile Republicii Moldova în raport cu alte părți la tratat și cu părțile terțe.

Deputatul BCS Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, a declarat în luarea sa de cuvânt că guvernarea nu poate exista fără să aibă un inamic intern și externși ar rămâne „fără agendă și fără mesaje politice, pentru că nu a furnizat rezultate în niciun domeniu”, a spus vicepreședintele Parlamentului.

El a adăugat că nu înțelege pe ce se bazează autorii inițiativei atunci când spun că nu vor fi consecințe negative ca urmare a denunțării acordului. În opinia sa, vor exista probleme și pe plan economic, și pentru cetățenii moldoveni care se află în statele CSI.

Ceea ce faceți astăzi este încă un populism, abordări provinciale”, a mai spus Vlad Batrîncea.

În replică, deputatul PAS Dan Perciun a declarat că probleme care au apărut în CSI și deciziile autorităților de la Chișinău de astăzi „nu sunt determinate de nimic altceva decât de invazia Federației Ruse în Ucraina”. 

Ultimul cui în sicriul CSI l-a bătut anume această decizie voluntaristă a unui dictator de a invada o țară vecină cu care a avut relații de prietenie ani de zile; și a ucide oameni nevinovați dintr-un sat pe care îl declarau un stat frate. 

Iar când vorbiți despre beneficiile economice ne aducem aminte de șantajul din 2006, când au fost prima dată interzise vinurile noastre în Federația Rusă, ne aducem aminte de deciziile Rospotrebnadsorului pentru a pune presiune pe agricultorii noștri și a ne șantaja. Ne aducem aminte de amenințările constante cu înăsprirea regimului de acces a cetățenilor Republicii Moldova. 

Relația noastră, din păcate, în CSI, niciodată nu a fost una pe picior de egalitate, nu a fost niciodată una care a pornit de la interesele Republicii Moldova, dar a fost o lesă utilizată de către Rusia pentru a ne ține în sfera sa de influență”, a spus parlamentarul.

Comisia parlamentară de profil a propus votarea proiectului de lege în două lecturi, însă proiectul s-a votat doar în prima lectură

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău