R. Moldova, obligată să achite peste 5 mii de euro unui tânăr care s-a plâns la CEDO pe autorități (ZdG)
-
10 Octombrie 2021 17:55
R. Moldova este obligată să achite peste 5 mii de euro unui tânăr care s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe autoritățile naționale care potrivit lui „nu au efectuat o investigație eficientă cu privire la plângerile sale de maltratare”, informează Ziarului de Gardă.
Potivit sursei citate, în fața Curții, reclamantul a invocat încălcarea Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
Potrivit circumstanțelor cauzei, în dimineața zilei de 12 septembrie 2010, în timp ce se întorcea de la un club de noapte din Orhei, Evghenii Duca a fost atacat și maltratat de o persoană necunoscută. Potrivit reclamantului, S. și G., se aflau la acel moment cu persoana necunoscută și au fost martorii incidentului. În ziua următoare, după incident, agresorul l-ar fi telefonat pe reclamant de pe un număr ascuns și l-ar fi amenințat cu aplicarea violenței în cazul în care acesta ar depune o plângere la poliție.
Citiți continuarea pe ZdG.MD