R. Moldova își dorește să se alăture Inițiativei celor Trei Mări

  • 01 Februarie 2022 14:15
R. Moldova își dorește să se alăture Inițiativei celor Trei Mări

Republica Moldova își dorește să se alăture Inițiativei celor Trei Mări, o platformă care reunește 12 state membre ale UE între mările Adriatică, Baltică și Neagră, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru de externe, în cadrul conferinței de presă cu omologul său croat, Gordan Radman, aflat într-o vizită la Chișinău, transmite IPN.

Demnitarul a menționat obiectivul modernizării tronsonului de cale ferată Chișinău – Ungheni, având în vedere inclusiv trecerea acestuia pe ecartament european, dar și proiecte privind drumurile, energetica, dezvoltarea energiei renovabile, poduri peste râul Prut, infrastrucura de telecomunicații. „Astfel, încât cetățenii noștri să aibă acces mai rapid și mai simplu în spațiul european. Prin aceasta prismă (privind lucrurile, n.r.), vrem să ne alăturăm la oricare inițiativă care permite să îmbunătățim infrastructura, să facilităm viața oamenilor, să avem o țară mai modernă și mai prosperă. Sunem interesați să participăm la tot ce ține de dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală și de Est”, a specificat ministrul.

La rândul său, solicitat să aprecieze mersul lucrurilor în Republica Moldova în ultima jumătate de an, Gordan Radman a specificat că Uniunea Europeană a manifestat solidaritate cu Republica Moldova, vizita dânsului având menirea să demonstreze sprijinul Bruxellesului și Zagrebului acordat autoriăților de la Chișinău în promovarea agendei europene, inclusiv de combatere a corupției. El a apreciat că Republica Moldova este văzută ca exemplu pozitiv de reforme, un stat care este guvernat pe principii democratice ale statului de drept și luptei împotriva corupției.

În fața presei, cei doi miniștri au semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea între Institutul Diplomatic al MAEIE al Republicii Moldova și Academia Diplomaică a Ministerului afacerilor externe și afaceri europene al Croației.

Inițiativa celor Trei Mări reunește Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău