Putin rămâne fără soldați: Parlamentul rus vrea adoptarea unei legi care să permită înrolarea bărbaților de peste 40 de ani
-
20 Mai 2022 16:28
Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentul rus ar putea modifica legea pentru a permite recrutarea în armată a cetățenilor ruși de peste 40 de ani, dar și a cetățenilor străini de peste 30 de ani, informează Reuters, potrivit DIGI24.ro.
Conform unui anunț publicat pe site-ul Dumei, o astfel de decizie ar ajuta armata rusă să beneficieze de experiența militară și cunoștințele celor trecuți de 40 de ani, notează sursa citată.
„În cazul armelor de mare precizie, operarea acestora și a echipamentului militar necesită specialiști cu un ridicat grad de calificare. Experiența ne arată că astfel de specialiști se formează în jurul vârstei de 40-45 de ani”, se arată în comunicatul Dumei de stat a Rusiei.
În prezent, legea rusă permite înrolarea doar pentru cetățenii ruși cu vârste între 18-40 de ani și a cetățenilor străini cu vârste de 18-30 de ani.
Armata rusă a suferit pierderi grele în cele aproape trei luni de război în Ucraina. Conform informațiilor furnizate de armata ucraineană, neconfirmate de ruși sau din surse independente, rușii au pierdut peste 28.000 de militari în această perioadă. Ultimul bilanț oficial al pierderilor oferit de Moscova a fost pe 25 martie, când Moscova a confirmat că 1.315 militari ruși au fost uciși după o lună de război.