Putin a discutat cu Macron și Scholz despre solicitările politico-militare pe care Moscova le-a transmis Washingtonului și NATO

  • 21 Decembrie 2021 19:15
Putin a discutat cu Macron și Scholz despre solicitările politico-militare pe care Moscova le-a transmis Washingtonului și NATO

Președintele rus Vladimir Putin a avut marți convorbiri telefonice cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz, referitoare la Ucraina și la propunerile de securitate pe care Moscova le-a adresat Washingtonului și NATO, au anunțat Kremlinul și Palatul Elysee, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Moscova a dezvăluit vineri aceste propuneri, pe care le-a inclus în două proiecte de tratat, unul destinat SUA și celălalt NATO. Rusia își rezumă în acestea cererile adresate Occidentului pentru calmarea tensiunilor alimentate de masarea unor importante forțe militare rusești la granița cu Ucraina, care, împreună cu americanii și europenii, acuză Moscova că pregătește o ofensivă militară.

Rusia cere în esență excluderea oricărei noi extinderi a NATO, inclusiv către Ucraina, și încetarea oricărei activități militare a acestei Alianțe și a SUA în Europa de Est și în spațiul fost sovietic, insistând ca negocierile asupra propunerilor sale să înceapă cât mai repede pentru că nu mai poate accepta situația actuală.

Potrivit Kremlinului, Putin și Macron au discutat despre ''situația problematică'' provocată de ''lipsa de voință a Kievului de a respecta'' acordurile de pace de la Minsk din 2015. Un nou summit în formatul Normandia (ce reunește Rusia, Ucraina, Germania și Franța) asupra situației din Donbas (estul separatist prorus al Ucrainei) depinde de ''măsuri concrete'' din partea Ucrainei, i-a transmis președintele rus celui francez.

Conform Palatului Elysee, în convorbirea cu Putin, președintele francez s-a referit și la discuția sa avută cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe 15 decembrie la summitul Parteneriatului Estic.

Printre alte subiecte discutate de Putin și Macron se mai numără situația din Mali, președintele francez cerând ''clarificări'' cu privire la colaborarea grupului paramilitar rus Wagner cu guvernul instalat la Bamako în urma unei lovituri de stat militare.

În discuția cu cancelarul german Olaf Scholz, menționează de asemenea Kremlinul, președintele Putin l-a informat pe acesta cu privire la propunerile de securitate formulate de Moscova în cele două proiecte de tratat, adăugând că a fost discutată și situația din Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
19,4
Câțiva nori
Umiditate:57 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău