Puci/Turcia: Militarii turci care au fugit în Grecia vor fi JUDECAȚI
-
18 Iulie 2016 17:17
Cei opt militari turci care au fugit cu elicopterul după puciul eșuat din Turcia vor fi judecați joi în procedură de urgență pentru intrare ilegală în Grecia și încălcare a spațiului său aerian, a declarat luni o sursă judiciară, citată de AFP.
Acuzații, doi comandanți, patru căpitani și doi sergenți, au obținut un termen de trei zile până la procesul lor când au compărut luni în fața unui tribunal din Alexandroupolis (nord-est), potrivit unei surse judiciare.
Opt militari au sosit cu elicopterul sâmbătă pe aeroportul din Alexandroupolis după ce le-au trimis un semnal de ajutor autorităților aeroportuare din acel oraș aflat la frontiera greco-turcă în nord-est, la 300 km de Istanbul. Ei au fost imediat arestați și plasați în detenție provizorie.
Potrivit avocatului lor, Ilia Marinaki, ei vor cere azil în Grecia, deoarece insistă asupra faptului că nu au luat parte la tentativa de puci eșuată și că au fugit în Grecia vecină ''când polițiștii au început să tragă asupra lor''.
Militarii — toți căsătoriți și cu vârste de circa patruzeci de ani — se temeau pentru viața lor și a familiilor lor, potrivit lui Ilia Marinaki.
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a anunțat că Ankara va cere extrădarea celor opt persoane, după tentativa de înlăturare de la putere a președintelui Recep Tayyip Erdogan, ce a început vineri seara și a eșuat sâmbătă dimineața, după o noapte de violențe soldate cu cel puțin 265 de morți la Ankara și Istanbul.
Sursa: Agerpres.ro