Publicul este încurajat să doneze sânge în cadrul unei campanii naționale

  • 14 Iunie 2021 17:59
 Publicul este încurajat să doneze sânge în cadrul unei campanii naționale

,,Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ!” – este sloganul din acest an al Zilei Mondiale a donatorului de sânge, marcată anual pe 14 iunie. Cu această ocazie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), împreună cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, a organizat un eveniment în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pentru a sensibiliza și încuraja publicul să doneze benevol sânge și să se implice în acțiunile de responsabilitate socială, transmite IPN.

Prezentă la eveniment, secretarul de stat al MSMPS, Tatiana Zatîc, a menționat că donarea de sânge este o acțiune salvatoare de vieți, care arată grija față de suferința persoanelor din comunitate, care au nevoie de transfuzie urgentă de sânge. „Cu ocazia Zilei Internaționale a Donatorului, le aducem sincere mulțumiri și recunoștință tuturor donatorilor de sânge sistematici din Republica Moldova și încurajăm și alte persoane să participe la donarea voluntară de sânge. La fel, apreciem înalt suportul și implicarea organizațiilor care promovează activ donarea de sânge și recrutează voluntari, contribuind la menținerea stocurilor necesare de produse sanguine pentru țară”, a spus Tatiana Zatîc.

MSMPS, împreună cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, desfășoară o campanie națională de promovare a donării de sânge în rândul populației, în perioada 25 mai-25 iunie. Oamenii sunt încurajați să doneze sânge, la punctele de recoltare care vor activa în toată țara, după programul organizării donărilor de sânge. De la inițierea campaniei naționale, au donat sânge voluntar 5170 de persoane.

Pe parcursul anului 2020, 62 849 de donatori voluntari din țară au participat la activitățile de donare a sângelui și a componentelor sanguine. „Prin donarea voluntară și neremunerată de sânge, sunt salvate milioane de vieți și îmbunătățită sănătatea și calitatea vieții multor pacienți. Încurajăm toată populația să participe la donarea voluntară de sânge”, îndeamnă MSMPS.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău