PSRM și PDM își adjudecă majoritatea în Legislativul de la Comrat
-
08 Decembrie 2016 10:19
Atât Partidul Socialiștilor cât și Partidul Democrat își adjudecă majoritatea în Adunarea Populară de la Comrat, formată după alegerile recente din Găgăuzia.
Igor Dodon, ex-președinte al PSRM, a scris pe o rețea de socializare că 10 candidați socialiști sau care au fost susținuți deschis de formațiune fac parte din Adunarea Populară. El și-a exprimat încrederea că se va reuși ”împreună cu partenerii” crearea unei majorități, formată din 18 deputați, pentru a alege președintele Adunării Populare.
Pe de altă parte, deputatul democrat Nicolai Dudoglo, unul dintre liderii din autonomia găgăuză, susține că PDM ar avea 18 deputați care ar fi gata să formeze noua majoritate. ”Săptămâna viitoare, suntem gata cu 18 adepți ai noștri să începem consultările pentru formarea unei majorități în Adunarea Populară”, potrivit portalului www.gagauzinfo.md, care îl citează pe Dudoglo
Amintim că alegerile pentru Adunarea Populară încă nu s-au încheiat, deocamdată fiind aleși doar 32 din cei 35 de deputați.
În campania electorală, doar 33 de candidați din cei 126 s-au declarat ca fiind reprezentanți ai unor formațiuni politice, 93 declarându-se independenței. PSRM a avut oficial 21 de candidați, formațiunea Partidul Nostru – 9, PCRM - 2, iar PDM – 1.