PSRM, gata să discute unele proiecte ale Blocului ACUM. Socialiștii au lansat o nouă invitație la negocieri
-
10 Aprilie 2019 11:14
Partidul Socialiștilor invită partidele membre ale Blocului ACUM să discute formarea unei majorități parlamentare, a anunțat secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban.
Întrevederea ar urma să aibă loc mâine la ora 11.00, într-o sală de ședințe a Parlamentului.
Discuțiile ar urma să aibă loc în ajunul ședinței Consiliului Republican al PSRM. Ion Ceban a precizat că dacă ACUM va respinge invitația, Consiliul Republican va decide acțiunile ulterioare ale formațiunii. În același timp, reprezentantul PSRM a mai spus că în cazul în care nu se va ajunge la un consens cu Blocul ACUM, s-ar putea junge la alegeri anticipate.
Amintim că ieri PSRM a lansat un șir de condiții pentru inițierea negocierilor în vederea creării unei alianțe de guvernare, inclusiv anularea legii prin care banii fraudați din sistemul bancar au fost transformați în datorie de stat, conferirea unui statut special limbii ruse - de limbă de comunicare interetnică. De asemenea, socialiștii cer sporirea împuternicirilor președintelui, inclusiv controlul asupra SIS, funcția de președinte al Parlamentului, precum și ministerele Apărării și Afacerilor Externe.
Blocul ACUM optează în continuare pentru adoptarea așa-numitului pachet de ”deoligarhizare” a Republicii Moldova și formarea unui guvern minoritar care să asigure independența instituțiilor statului.
Ion Ceban a declarat că PSRM este gata să discute unele proiecte propuse de Blocul ACUM.