Protocol de cooperare semnat între Patriarhia Română și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei

  • 13 Iulie 2023 15:23
Protocol de cooperare semnat între Patriarhia Română și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei

Secretarul de stat, Adrian Dupu, a fost primit astăzi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, s-a semnat împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh un Protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, transmite Radio Chișinău, după un comunicat al DRRM.

 
„Prin acest protocol de cooperare, părțile își afirmă intenția și dorința comună de a identifica demersurile necesare pentru sprijinirea comunităților ortodoxe românești din Republica Moldova, obiectivul principal fiind coordonarea eforturilor celor două instituții, în vederea utilizării expertizei și competențelor specifice pentru derularea de proiecte și acțiuni comune, care să conducă la întărirea identității spirituale și culturale a românilor basarabeni.
 
Cele mai importante puncte ale acestui Protocol de cooperare sunt:
 
1. Construcția, reparația, conservarea și dotarea bisericilor din Republica Moldova, aflate în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei;
2. Renovarea și întreținerea de muzee, case memoriale, monumente istorice, cimitire și altele asemenea, protejarea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor românești;
3. Proiecte educaționale pentru comunitățile ortodoxe românești din Republica Moldova;
4. Construcția, renovarea, întreținerea și dotarea bibliotecilor comunităților ortodoxe românești din Republica Moldova;
5. Susținerea manifestărilor culturale destinate comunităților ortodoxe românești din Republica Moldova;
6. Părțile vor depune toate eforturile pentru consolidarea rolului educațional, spiritual și identitar al parohiilor și mănăstirilor ortodoxe aflate în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei;
7. Părțile vor efectua demersuri comune pentru susținerea proiectelor promovate de Departmentul pentru Relația cu Republica Moldova, inclusiv prin punerea la dispoziție, în măsura posibilităților, a spațiilor folosite de parohiile Mitropoliei Basarabiei;
8. Părțile vor efectua demersuri comune pentru desfășurarea, în cadrul proiectului „Școala de Duminică" a orelor de religie, având drept scop familiarizarea copiilor cu credință ortodoxă, cu legatura dintre poporul român și creștinism și cu respectarea libertății religioase.
 
Totodată, în cadrul întrevederii s-a discutat despre situația Mitropoliei Basarabiei, unde au fost prezentate Preafericitului Părinte proiectele pe care DRRM le finanțează în sprijinul Mitropoliei Basarabiei.
Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău