Protestul veteranilor | Ce spune Poliția
-
31 Mai 2020 19:03
Veteranii Războiul de pe Nistru au protestat din nou în Piața Marii Adunări Naționale, astăzi, 31 mai. Ei au cerut demisia guvernării, întrucât aceasta nu „a aplecat urechea” la cerințele lor anterioare, transmite IPN.
Potrivit lui Constantin Covrig, membru a al Consiliul Național „Forța Veteranilor”, organizator al protestului, veteranii își doresc un organ administrativ funcțional și nebirocratic care să le rezolve problemele, dar și reprezentanți în teritoriu. El mai spune că președintele Igor Dodon timp de patru ani de zile de când este în funcție nu a făcut nimic pentru veterani.
Anterior, veteranii solicitau foi la sanatoriu o dată pe an, medicamente gratuite veteranilor și membrilor de familie, poliță medicală gratuită pe viață, achitarea serviciilor comunale în proporție de 50% pentru veterani și membrii familiei, indemnizații anuale și lunare, ca vârsta de pensionare să fie la 55 de ani cu pensie nu mai mică de salariul minim și funeralii cu onoruri.
Protestul a fost marcat de altercații dintre veterani și forțele de ordine. Primii au încercat să rupă cordonul de poliție care a blocat drumul spre Parlament și care nu a permis trecerea unui automobil care transporta două boxe. După discuții, folosirea boxelor a fost permisă. Ulterior, veteranii au spus că au atestat abuzuri din partea poliției și carabinierilor.
Veteranii au anunțat că vor continua manifestările, dacă autoritățile nu le vor îndeplini solicitările, inclusiv vor organiza un protest masiv în luna august, cu participarea colegilor care se află acum în diasporă.
Ultimul protest al veteranilor a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale pe 17 mai. După protest, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, veteranii au acuzat poliția de intimidări, amenințări și încălcarea dreptului de a protesta pașnic.
Într-un comunicat de presă, poliția menționează că protestul s-a desfășurat în baza declarației prealabile prenotată în Primăria municipiului Chișinău unde au participat 200 de persoane. Potrivit poliției, altercațiile au avut loc după ce, în declarația notificată la Primărie, locul desfășurării măsurii de protest era PMAN, iar anumite mijloace tehnice și unități de transport nu au fost indicate în declarație. Astfel, forțele de ordine au dispus verificarea autocamionului cu scena improvizată, moment în care participanții la protest au forțat cordonul format din carabinieri și au pornit altercațiile.
Poliția mai spune că organizatorii au încălcat hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, unde este menționat că se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane. Totodată, majoritatea participanților nu au purtat măști de protecție și nu au păstrat distanța socială. Poliția susține că acțiunile ilegale admise în cadrul manifestației sunt înregistrate și documentate.