Proteste în București și în alte orașe din România față de proiectele de modificare a legilor justiției

  • 24 Decembrie 2017 09:34
Proteste în București și în alte orașe din România față de proiectele de modificare a legilor justiției
Sursa FOTO: MEDIAFAX

Peste 2.500 de persoane au protestat aseară în București și în alte orașe din țară față de proiectele de modificare a legilor justiției. În Capitală, manifestanții s-au strâns în fața sediului Guvernului, iar ulterior au plecat în marș către Palatul Parlamentului, relatează Radio România Actualități.

 La Cluj oamenii s-au adunat în zona monumentului Memorandiștilor de pe Bulevardul Eroilor și au pornit în marș prin centrul orașului, cerând demisia Guvernului și a președinților celor două Camere ale Parlamentului.

Proteste au mai avut loc la Iași, Brașov, Baia Mare și Târgu Mureș. 

Tot aseară, premierul Mihai Tudose a anunțat că acceptă întâlnirea solicitată de 43 de organizații civice, active în protestele de stradă declanșate împotriva modificării Legilor Justiției și a Codurilor penale. Într-o postare pe Facebook, șeful Guvernului a trasmis că este deschis dialogului pe acest subiect și a propus data de 27 decembrie pentru întâlnire.

Amintim că cele 43 de organizații civice i-au trimis premierului o scrisoare deschisă, în care și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la dialog, consultare și soluții, în sensul respectării statului de drept, principiilor democratice și drepturilor fundamentale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău