Propunerea președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, referitor la încălcările fiscale minore

  • 08 Noiembrie 2021 16:25
Propunerea președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, referitor la încălcările fiscale minore

Președintele Comisiei Parlamentare Economie, Buget și Finanțe, deputatul PAS Dumitru Alaiba, propune creșterea pragului pentru încălcări fiscale minore. Potrivit agenției INFOTAG, despre acest lucru el a scris pe blogul său.

Potrivit lui, în prezent, Codul Fiscal face diferența dintre încălcările fiscale semnificative și cele nesemnificative - pentru încălcările nesemnificative (1000 lei pentru antreprenori și 100 lei pentru cetățeni) se aplică avertizare, iar pentru cele semnificative - amendă.

"Ideea este să creștem acest prag la 5000 de lei pentru antreprenori și la 500 lei pentru cetățeni. Astfel, în cazul unei încălcări fiscale sub 5000 lei, un antreprenor ar primi obligatoriu averizare. Am oferi o relaxare serioasă mediului de afaceri, în special pentru micii antreprenori", a scris deputatul.

Potrivit lui, în prezent, Serviciul Fiscal și alte instituții cheltuie mai mult pentru documentarea, constatarea și procesarea unei încălcări, decât constituie venitul care vine din încasarea amenzii.

"Crescând acest prag, încurajăm instituția să se concentreze prioritar pe marii evazioniști", a menționat Alaiba.

În același timp, consideră că măsura va ajuta la identificarea unei probleme importante - "dacă majoritatea amenzilor eliberate la moment sunt în acest segment de până la 5000 lei, înseamnă că Serviciul Fiscal se ocupă preponderent cu micile încălcări și nu se concentrează pe marea evaziune".

Deputatul a scris că PAS a elaborat deja un proiect de lege care va fi înregistrat în Parlament.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău