Promo-LEX reiterează necesitatea reluării discuțiilor despre transformarea misiunii de pacificatori
-
30 Iulie 2018 17:51
După 26 de ani de la crearea contingentului de pacificatori în regiunea transnistreană, părerile sunt împărțite privind rolul și utilitatea acestei formațiuni.
Pe de-o parte, administrația de facto de la Tiraspol elogiază crearea și activitatea acesteia, pe de altă parte, la Chișinău părerile sunt dezbinate mai mult ca niciodată. Într-un comentariu pentru IPN, Asociația Promo-LEX menționează că „euforia”din stânga Nistrului în privința misiunii de pacificare nu este o surpriză. Unul dintre momentele acestei stări impuse este stabilirea unor pedepse „penale” pentru „lipsa de respect față de misiunea de pacificare”.
Astfel, potrivit art. 278-3 din „codul penal local”, persoanele care prin acțiunile și declarațiile lor publice manifestă o lipsă de respect față de misiunea de menținere a păcii a Federației Ruse în regiunea transnistreană, vizează distorsionarea rolului pozitiv al misiunii ruse de menținere a păcii sau care subestimează meritele Federației Ruse în menținerea păcii, securității și stabilității – pot fi pedepsite cu o amendă de până la 1000 de euro (salariul mediu în regiunea transnistreană este de 219 euro) sau pot fi private de libertate pentru un termen de trei ani. În cazul în care astfel de acțiuni sau declarații aparțin unor persoane publice, pedeapsă este de până la 1500 de euro sau chiar șapte ani de privațiune de libertate și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de până la trei ani.
Promo-LEX apreciază ca fiind paradoxală situația observată în dreapta Nistrului, deoarece autoritățile constituționale transmit mesaje și fac declarații confuze și contradictorii. Pe de o parte, Președinția țării susține necondiționat acest format. În iulie 2017 a avut loc chiar și o tentativă de decorare a pacificatorilor ruși. La polul opus se află acțiunile Guvernului de la Chișinău, care insistă pe plan internațional pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, cu excepția trupelor de pacificatori. Între timp, Asociația Promo-LEX și alte organizații ale societății civile în repetate rânduri au menționat necesitatea transformării acestei operațiuni.
Promo-LEX notează că discuțiile referitoare la transformarea misiunii de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională de monitorizare au devenit fundamentale după 1 ianuarie 2012, atunci când Vadim Pisari, cetățean al Republicii Moldova, a fost împușcat mortal de către un pacificator rus la punctul de control de menținere a păcii nr. 9. Potrivit Promo-LEX, este important de menționat că tânărul Vadim Pisari a fost împușcat nu de un soldat din Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), ci de un pacificator rus. Mai mult ca atât, acesta ar fi fost împușcat cu gloanțe incluse în lista neagră, care au fost interzise prin convenții internaționale.
În anul 2015, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Pisari c. Moldovei și a Rusiei a constatat încălcarea dreptului la viață, sub aspect material și procedural. Curtea a considerat că nu a existat o necesitate acută pentru a permite soldatului rus aplicarea forței letale. În același timp, Curtea a constatat că ancheta desfășurată de către autoritățile ruse pe marginea decesului lui Vadim Pisari nu a fost adecvată, pentru că autoritățile Federației Ruse în repetate rânduri au refuzat recunoașterea calității de parte vătămată a părinților defunctului.
Asociația Promo-LEX consideră că declarațiile reprezentantului special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, pun la îndoială transparența procesului de negocieri. Oficial, OSCE susține transformarea misiunii de pacificare. Însă, declarațiile lui Franco Frattini, de la începutul anului 2018, pun la îndoială atât transparența procesului de negocieri, cât și pozițiile reale ale actorilor implicați în procesul de rezolvare a problemei transnistrene.
Analizând formatul actual al misiunii de pacificare, Promo-LEX constată că acesta rămâne unul ineficient. Formal, această operațiune este responsabilă în fața Comisiei Unificate de Control, însă ca urmare a defectelor sistemului de funcționare, acțiunile care depășesc atribuțiile sale rămân nesancționate. Din moment ce părțile conflictului (Moldova și Rusia) formează misiunea de pacificare, aceasta nu poate fi imparțială, ceea ce este contrar standardelor ONU.
Promo-LEX reiterează că, și după șase ani de la omorul lui Vadim Pisari, situația misiunii de pacificare rămâne neschimbată. Asociația consideră necesară reluarea discuțiilor despre transformarea misiunii de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională de monitorizare, deoarece schimbarea formatului de pacificatori în Republica Moldova va putea contribui real la cunoașterea, înțelegerea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă atât populația din zonă, cât și autoritățile publice locale, fapt ce ar permite pași reali pentru garantarea drepturilor omului și implicit spre rezolvarea ecuației transnistrene și asigurarea securității în aceasta regiune.