Promo-LEX | CEC înregistrează restanțe în implementarea planurilor strategice pentru anii 2016-2019
-
03 August 2017 13:21
Comisia Electorală Centrală (CEC) și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) înregistrează restanțe în implementarea planurilor strategice pentru anii 2016-2019. Potrivit unui raport al Asociației Promo-LEX prezentat joi, 3 august, în cadrul unei mese rotunde, gradul de realizare a acțiunilor planificate în 2016 este puțin peste 60% și, respectiv, 40%, transmite IPN.
Mariana Focșa, analist al asociației, a spus că pentru realizarea planurilor strategice, cele două instituții anual aprobă planuri de acțiuni. Pentru 2016, CEC a prevăzut realizarea a 37 de acțiuni, dintre care 23 au fost executate integral, 6 implementate parțial, 5 nu au fost realizate, iar 3 au fost declarate nesemnificative. „Nesemnificative au fost declarate acțiunile privind perfecționarea mecanismului de formare a secțiilor de vot în străinătate și creșterea nivelului de transparență decizională în privința proiectelor de politici electorale propuse spre consultare publică”, spune Mariana Focșa.
Acțiunile neexecutate de către CEC în 2016 țin de promovarea respectării principiului egalității de gen în cadrul organelor electorale, elaborarea unor mecanisme de monitorizare publică și evaluare a respectării cadrului normativ de către subiecții implicați în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale și elaborarea proiectului de lege privind mecanismele de implementare deplină SIAS „Alegeri” către alegerile parlamentare din 2018.
Potrivit raportului, pentru 2016, CICDE a prevăzut realizarea a 34 de acțiuni, dintre care 14 au fost executate, 4 implementate parțial, 13 nu au fost realizate, iar 3 au fost declarate nesemnificative. „Performanță redusă a fost înregistrată la capitolul privind menținerea în activitatea instituției și motivarea formatorilor electorali, ca să rămână în echipă. Constatăm un nivel redus de participare în procesul de identificare a obiectivelor de activitate ale CICDE”, a declarat Mariana Focșa.
Igor Bucataru, șeful echipei de analiză al Misiunii de Observare Promo-LEX a spus că raportul recomandă CEC extinderea campaniilor educaționale și motivaționale și în perioadele non-electorale, extinderea relațiilor de colaborare cu reprezentanții diasporei. La fel, în perioadele non-electorale se recomandă identificarea instrumentelor de colaborare între instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor. CICDE i se recomandă formularea clară a activităților planificate, stabilirea drept prioritate în activitatea instituției identificarea și implementarea mecanismelor de motivarea și reținere a formatorilor.