Proiectul românesc „Destinația Anului 2024”se extinde în Republica Moldova. La concurs sunt așteptați să se înscrie 10 reprezentanți de pe malul stâng al Prutului

  • 05 Martie 14:23
Proiectul românesc „Destinația Anului 2024”se extinde în Republica Moldova. La concurs sunt așteptați să se înscrie 10 reprezentanți de pe malul stâng al Prutului

Ministerul Culturii, Oficiul Național al Turismului, împreună cu Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare din România anunță extinderea concursului „Destinația Anului” în Republica Moldova, un proiect turistic și cultural de mare importanță în România.

Zece reprezentanți ai Republicii Moldova au oportunitatea de a se înscrie în concurs. 

Scopul proiectului este încurajarea competitivității în vederea creșterii notorietății și consolidării poziției Republicii Moldova ca destinație turistică prin promovarea brandului turistic de țară, a destinațiilor, formelor de turism și produselor turistice din Moldova pe piața internă și în România. 

Concursul se va desfășura în două etape și se vor acorda următoarele premii: 

-        - 7 premii pentru destinații turistice: Orașe care inspiră, Stațiuni turistice, Tărâmuri cu tradiție și istorie, Regiuni eco-turistice, Sat de poveste, Cea mai bună promovare (Destinații Turistice), Marele premiu Destinația Anului.

-        - 7 premii pentru atracții turistice: Distracție și aventură, Atracții cultural-educative, Wellness, Cazări epice- resorturi, Cazări epice – boutique, Experiențe gastronomice, Cea mai bună promovare.

-        - un premiu special: Destinația Anului în Republica Moldova .

Finaliștii din Republica Moldova vor fi votați în aceleași categorii ca și cei din România: Vot Public, Vot Juriu, Cercetarea Destinației Vizionare.

Votul publicului nu depinde de granițe: pot vota cetățeni români, moldoveni sau ai altor țări care doresc să-și exprime preferința.

Propunerile, conform Formularului completat - https://shorturl.at/dmwTY se vor expedia către Oficiul Național al Turismului, la adresa [email protected] până la data de 14 martie 2024.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
22,74
Cer senin
Umiditate:25 %
Vint:6,69 m/s
Wed
15
Thu
17
Fri
18
Sat
17
Sun
16
Arhivă Radio Chișinău