PROIECT | Statul va expropria proprietarii terenurilor necesare pentru construcția conductei de gaz Ungheni-Chișinău
-
06 Aprilie 2017 07:52
Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se va permite exproprierea mai multor terenuri și imobile pentru construcția conductei de gaz Ungheni – Chișinău, care va avea o lungime de aproximativ 120 km.
Vor fi supuse exproprierii terenurile aflate în proprietate privată sau a administrației locale care se află în intravilanul municipiului Chișinău și extravilanul comunelor Tohatin, Stăuceni, Grătiești, a localităților Sireți, Roșcani, Negrești, Căpriana, Vorniceni, Rădeni, Ghelăuza, Pănășești din raionul Strășeni, Tuzara, Pitușca, Nișcani, Temeleuți, Peticeni, Vălcineț, Sadova și orașul Călărași, a satului Milești din raionul Nisporeni și a localităților Alexeevca, Pîrlița, Todirești și Rădenii Vechi din raionul Ungheni. Proprietarii ar urma să fie despăgubiți de Guvern.
Odată cu intrarea în vigoare a legii, vor fi sistate orice tranzacții cu terenurile preconizate pentru expropriere și construcțiile aflate pe acestea.
În termen de 10 zile de la publicarea legii, Guvernul va începe negocierile de expropriere, iar proprietarii vor avea la dispoziție 45 de zile pentru a înainta obiecțiile lor.
Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie să fie votat și de Parlament.
Conducta de gaz Ungheni-Chișinău urmează să fie construită în perioada 2018-2019. Gazoductul este racordat la sistemul românesc, respectiv la cel european de alimentare cu gaz, ceea ce va permite diversificarea surselor și va contribui la securitatea energetică a R. Moldova.