Progresele în implementarea celor 9 recomandări pentru aderare la UE, prezentate ambasadorilor statelor membre ale UE
-
15 Mai 2023 17:41
Secretara de Stat Stela Leucă a prezentat ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la Chișinău, progresele Republicii Moldova în îndeplinirea Planului de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Atenție specială a fost acordată reformei justiției, deoligarhizării și consolidării capacităților administrative. În acest context, Consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul justiției, Veronica Bradăuțanu, s-a referit la principalele elemente ale proiectului Planului de acțiuni cu privire la măsurile de limitare a influenței excesive economice și politice în viața publică (deoligarhizare). Prezentarea a fost urmată de un schimb de opinii cu ambasadorii pe marginea progreselor înregistrate.
„I-am informat pe ambasadorii UE despre progresele înregistrate pe segmentul de implementare a celor 9 recomandări ale Comisiei. În acest sens, Republica Moldova depune efort pentru obținerea progresului semnificativ si sustenabil.
Contăm pe faptul că progresele noastre vor contribui la recomandarea Comisiei Europene și decizia ulterioară a statelor membre UE de a lansa negocierile de aderare pană la finalul anului 2023.” - a declarat secretara de stat Stela Leucă.