Progres semnificativ pe șantierul liniei electrice Vulcănești–Chișinău: Proiectul este realizat în proporție de 76% (FOTO)

  • 22 Iulie 17:33
Progres semnificativ pe șantierul liniei electrice Vulcănești–Chișinău: Proiectul este realizat în proporție de 76% (FOTO) Sursa foto: Facebook/Ministerul Energiei

Lucrările la linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău avansează rapid, proiectul fiind realizat în proporție de aproximativ 76%. Potrivit Ministerului Energiei, au fost deja ridicați peste jumătate din stâlpii necesari și s-au întins primii kilometri de cabluri.

Potrivit datelor prezentate, au fost construite 462 din cele 507 fundații pentru piloni (91%), au fost asamblați 334 de stâlpi și ridicați 274. De asemenea, au fost deja întinse cabluri pe o distanță de peste 12 kilometri din totalul de 157, ceea ce reprezintă 5% din traseul planificat.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, aflat într-o vizită pe șantier, a subliniat că linia Vulcănești–Chișinău va reduce dependența energetică de centrala de la Cuciurgan și va asigura o conexiune stabilă cu rețeaua electrică europeană prin România.

„Această linie electrică de înaltă tensiune va contribui direct la consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova și la creșterea securității în alimentarea cu energie electrică”, a declarat oficialul.

Totodată, lucrările de modernizare a stației electrice Chișinău – parte integrantă a proiectului – sunt realizate în proporție de 67%, fiind în curs de instalare a echipamentelor necesare.

Proiectul liniei de 157 km traversează opt raioane și 35 de localități, fiind una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică națională. În total, vor fi instalați peste 500 de piloni și aproximativ 1.500 de kilometri de conductoare.

Proiectul face parte din Planul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic al Republicii Moldova, fiind inclus în prioritățile Guvernului pentru asigurarea securității energetice. Finanțarea este asigurată de Grupul Băncii Mondiale, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 61 de milioane de euro, din care 27 de milioane sunt destinate exclusiv construcției liniei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:5,14 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău