PROGRAMUL de Ziua Independenței Republicii Moldova

  • 24 August 2015 12:25
PROGRAMUL de Ziua Independenței Republicii Moldova

Cu ocazia Zilei Independenței, care este marcată la 27 august, o serie de manifestări vor fi organizate la Chișinău de către Ministerul Culturii.

Evenimentul va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și la memorialul ”Eternitate”. În Piața Marii Adunări Naționale urmează să se dsfășoare mai apoi Parada Portului Popular, în cadrul căreia Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare ”Joc”, precum și alte colective folclorice vor defila în costume tradiționale.

Conducerea Republicii Moldova va veni cu un cuvânt de felicitare în Piața Marii Adunări Naționale la ora 11:30, după care toată lumea va fi invitată la ”Hora mare”, anunță un comunicat al Ministerului Culturii.

Sărbătoarea va continua cu evoluarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale, sub bagheta dirijorului Mihai Agafița. În programul manistărilor din centrul Chișinăului au fost incluse și un Moment de etno-folk în interpretarea lui Valy Boghean, un recital de muzică ușoară, cu participarea unor interpreți precum  Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Ion Rață, Adrian Ursu, Vitalie Dani, Ana Puică, Natalia Barbu, Pavel Parfeni și formația DoReDoS.

Sărbătoarea dedicată Zilei Independenței va culmina cu un foc de artificii, urmat de spectacolul ”Hai să dăm mână cu mână”, susținut de către Orchestra Națională de Muzică Populară “Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău