Programul „Casa Verde” | Peste 160 de propuneri de proiect au fost aprobate, în doar două luni de la lansare
-
12 Septembrie 10:55

Un număr de 161 de propuneri de proiect au fost aprobate în cadrul Programului de finanțare „Casa Verde”, la două luni de la lansarea acestuia. Inițiativa prevede că beneficiarii vor putea primi granturi de până la 200 de mii de lei pentru a-și eficientiza energetic locuințele și a-și reduce facturile la energie, transmite MOLDPRES.
Cele 161 de propuneri aprobate fac parte din Componenta I – Evaluarea măsurilor de reabilitare energetică a caselor individuale.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), persoanele care au depus propunerile au fost notificate prin platforma feerm.md și pe adresa de e-mail asociată contului MPass, fiind informate despre aprobarea propunerii și despre pașii următori care trebuie întreprinși.
Pentru majoritatea propunerilor de proiect au fost deja formulate recomandări de îmbunătățire, iar cele rămase urmează să le primească în zilele următoare.
În continuare, beneficiarii trebuie să identifice și să încheie un contract cu un specialist sau operator economic pentru evaluarea măsurilor necesare de reabilitare energetică a locuinței, selectându-l din lista disponibilă pe Platforma FEERM.
Programul „Casa Verde” a fost lansat la începutul lunii iulie curent. Acesta oferă beneficiarilor finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de lei pentru o gamă variată de lucrări menite să crească eficiența energetică a locuințelor. Aceasta include izolarea termică a pereților exteriori, acoperișului și podelelor, contribuind la reducerea pierderilor de căldură și la menținerea unui confort termic optim.
De asemenea, programul sprijină modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, inclusiv instalarea de centrale termice eficiente și sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pentru a asigura un consum redus de energie și un aer interior sănătos.
Programul „Casa Verde” este parte a Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, fiind implementat de CNED și Ministerul Energiei. Acesta este susținut prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.
Componenta „Casa Verde” beneficiază de o contribuție complementară de asistență tehnică oferită de Expertise France, AFD Group prin proiectul „Asistență Tehnică pentru Tranziția Verde din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.